Curtea de Apel Braşov a admis eliberarea sub control judiciar a procurorului Nelu Carpen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Braşov a admis, vineri, cererile de eliberare sub control judiciar a fostului prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Buftea, Nelu Carpen, şi a avocatului bucureştean Adrian Zamfirachi, însă decizia nu este definitivă, recursul urmând a se judeca la instanţa supremă.

Potrivit judecătorului Silviu Barbu, purtător de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, instanţa braşoveană a admis cererile celor doi, însă aceştia nu au fost eliberaţi din arest, decizia nefiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Decizia nu este executorie decât după ce se judecă recursul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dosarul va fi trimis la instanţa supremă luni, urmând ca aceasta să stabilească termenul de judecare a recursului", a declarat Barbu pentru corespondentul MEDIAFAX.

Fostul şef al Parchetului Judecătoriei Buftea şi avocatul bucureştean Adrian Zamfirachi au fost arestaţi în aprilie, pentru 29 de zile, în urma deciziei instanţei Curţii de Apel Bucureşti. Mandatele lor au fost ulterior prelungite, iar dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Braşov.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată pe procurorul Nelu Carpen, judecătorul Aurică Sterea şi avocaţii Adrian Richartt Zamfirachi şi Claudia Ileana Gîlceav pentru constituire de grup infracţional organizat, mită, trafic de influenţă, favorizarea infractorului şi fals în înscrisuri oficiale.

În acelaşi dosar sunt judecaţi şi Mihail Vişan, Gheorghe Cojocaru, Bogdan Vornicu, Gigi Alexandru Lovasz, Adriana Gheorghe, Daniel Niţu, Marian Cazacu, Marian Cărbunaru şi Aurelia Cărbunaru, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, cumpărare de influenţă şi dare de mită.

Judecătorul Sterea este acuzat că, în cursul anului 2009, împreună cu Nelu Carpen, ar fi ajutat o persoană, cercetată într-un dosar penal al Parchetului Buftea pentru o infracţiune prevăzută în Codul rutier, să beneficieze în mod nelegal de o soluţie de netrimitere în judecată.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite