Zilnic zeci bucureşteni fac otită la ştranduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii spun că numărul pacienţilor care se îmbolnăvesc de la apa din piscine este uriaş şi că mai greu de tratat sunt complicaţiile provocate de agravarea bolii, întrucât mulţi bucureşteni preferă tratamente epimpirice.

Mii de bucureşteni merg zilnic, mai ales de weekend, să se răcorească la piscinele sau ştrandurile din Capitală.

Medicii spun că pe lângă distracţie, oamenii trebuie să fie atenţi şi cu sănătatea lor pentru că riscurile sunt mari atunci când vine vorba de apa de la ştranduri sau piscine.

„Cel puţin 20 de pacienţi se prezintă pe zi la urgenţă şi sunt diagnosticaţi cu otită, şi asta doar la spitalul nostru. Grav este că mulţi apelează la tot felul de metode empirice de tratament înainte de a ajunge la medic“, a declarat medicul primar ORL George Mincu Rădulescu de la Spitalul Sf. Maria din Bucureşti.

„Statistica cazurilor de otită este uriaşă, de sute de pacienţi dacă vorbim de cei care se prezintă la specialist din iunie şi până în septembrie“, a declarat astăzi, pentru „Adevărul de Seară“, medicul ORL, Alexandru Pascu, de la Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. Dr. D. Hociotă“ din Bucureşti.

În opinia specialistului, combinaţia căldură-apă este destul de periculoasă. „Acest mediu creează condiţiile propice pentru dezvoltarea microbilor şi doar simpla băgare a degetului în ureche pentru a scoate apa este riscantă, iar după apariţia infecţiei, durerea este îngrozitoare“, a mai spus medicul Alexandru Pascu.

De asemenea, utilizarea beţişoarelor pentru curăţat urechi nu este recomandată mai ales în cazul copiilor, pentru că acestea nu sunt întotdeauna sterile.

Germeni rezistenţi la dezinfectant

Şi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti atrag atenţia la bolile pe care le puteţi contacta de la apa din piscine şi ştranduri.

„Aceasta poate fi o sursă de microorganisme infecţioase care, pătruzând în organism, poate genera o serie de infecţii localizate cel mai frecvent la nivelul pielii, ochilor, urechilor şi tubului digestiv. Chiar şi în piscinele atent îngrijite există pericolul contactării de infecţii deoarece unii germeni sunt rezistenţi la acţiunea de dezinfectare“, afirmă specialiştii de la DSP.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite