Zeci de ţigani din Mizil, teroare în sectorul 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria a evacuat peste 30 de persoane, majoritatea femei şi copii dintr-un fost sediu al Protecţiei Consumatorului. Vecinii se plângeau de faptul că ocupanţii ilegali ai imobilului aruncau resturi menajere pe stradă şi făceau scandal în fiecare zi.

Fernando, Secret, Serenada, Edith, Antonio, Levenţica, Elvis, dar şi familiile Măslină şi Rugină, cu fii Albert şi Gioni, recunoscuţi sau nu, majoritatea originari din oraşul Mizil, au fost evacuaţi astăzi de dimineaţă dintr-o clădire de pe strada Elev Ştefănescu din sectorul 2.

Până acum un an imobilul era folosit de primărie ca sediu pentru Agenţia Naţională pentru Prortecţia Consumatorului (ANPC). „Până să fie retrocedat, imobilul a fost sediul ANPC. Proprietarul, Emil Tricorache, a murit în urmă cu cinci ani, iar fiul acestuia spune că imobilul a fost vândut cu trei ani în urmă“, a spus Anatol Albu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 2.
De altfel, dezinteresul proprietarilor este principalul motiv pentru care acestea sunt ocupate abuziv. În general este vorba de imobile retrocedate pe care proprietarii nu au bani să le întreţină sau să le renoveze pentru a le vinde, astfel încât le lasă de izbelişte, devenind ţinta nomazilor.

Evacuare cu noaptea-n cap
Intervenţia s-a făcut la ivirea zorilor, în jurul orei 5.45, pentru a-i surprinde pe toţi „chiriaşii“ în casă, dar poliţiştii comunitari şi reprezentanţii primăriei  nu au reuşit să-i prindă pe presupuşii infractori urmăriţi local şi general care se bănuia că locuiau în imobil. Cele peste 30 de persoane evacuate, majoritatea femei şi copii, nu au reacţionat violent şi nici nu le-au făcut greutăţi poliţiştilor comunitari. Ei au fost preluaţi de ambulanţele sociale ale Primăriei Sectorului 2 şi urmează să fie direcţionaţi către centrele de plasament.

Vecinii nu-i mai suportau

Locuitorii din zona Avrig au depus mai multe reclamaţii în care se plângeau că nomazii aruncă dejecţii pe stradă şi că fac gălăgie şi ziua şi noaptea. „Trăiau în condiţii improprii, punându-şi în pericol sănătatea lor şi a vecinilor. De asemenea, existau indicii că printre ei se ascund infractori ce se sustrag organelor de anchetă, căutaţi local sau general. Zilnic, se înregistrau plângeri despre furturile, scandalurile şi chefurile pe care le organizează locatarii ilegali ai casei“, a spus Mariana Georgescu, director al departamentului de Managementul Calităţii şi Relaţii Publice din Sectorul 2.

Ea a mai declarat că toţi copiii vor fi transportaţi la Institutul de Ocrotire Mama şi Copilul „Profesor Doctor Alfred Rusescu“ pentru a fi evaluaţi medical şi vor putea beneficia de serviciile centrului de primire în regim de urgenţă „Cireşarii“ sau ale adăpostului pentru copiii străzii „Dănilă Prepeleac“. Adulţii vor fi trimişi în localităţile de origine, iar cei din Bucureşti vor fi luaţi în primire de Direcţia Generală de Asistenţă Socială.  

Ultima evacuare, acum două săptămâni
Peste 30 de familii, instalate ilegal într-un bloc de opt etaje al Primăriei Generale a Capitalei, au fost evacuate pe 29 mai de jandarmi. Oamenii au ocupat locuinţele din strada Nucului nr. 2 încă din toamna anului trecut, imediat după recepţia imobilului, chiar dacă acesta nu era racordat la utilităţi.


                                                  

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite