Zeci de blocuri din Sectorul 3 rămân fără apă caldă timp de două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 60 blocuri din zona Baba Novac - Liviu Rebreanu, în Sectorul 3 al Capitalei, rămân fără apă caldă până joi seara, din cauza unei avarii la reţeaua primară de distribuţie a energiei termice.

Avaria s-a produs în zona bulevardelor Liviu Rebreanu, Camil Ressu, Calea Dudeşti şi a străzilor Baba Novac, Câmpia Libertăţii, Reconstrucţiei, Papiu Ilarian, Stejarului, Complexului, Gruiu şi Eufrosina Popescu, fiind afectate 65 de blocuri, a anunţat, astăzi, Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET).

Alimentarea cu apă caldă de consum a fost întreruptă marţi dimineaţă, reprezentanţii RADET estimând că intervenţia va fi încheiată joi, la ora 22.00.

Realimentarea în zona afectată se va face treptat, pe măsură ce lucrarea va avansa, în funcţie de posibilităţile tehnice, au precizat cei de la RADET.

Bucureştenii care au rămas fără apă caldă pot solicita informaţii de la Dispeceratul de Urgenţă al RADET Bucureşti, la numărul 0800.820.002.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite