Weekendul copiilor, în Parcul Herăstrău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acest sfârşit de săptămână este dedicat copiilor, având loc mai multe evenimente în nordul Capitalei. Cei mici sunt răsfăţaţi în aceste zile şi vor avea parte de numeroase activităţi, printre care fotbal, tenis de masă, gimnastică, atletism sau spectacole de muzică şi dans.

„O călătorie printr-o Europă de poveste“, „Arenele de joacă“ şi „Să fim copii încă o zi“ sunt cele trei evenimente dedicate copiilor, care vor avea loc în Parcul Herăstrău şi la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“.

Timp de trei zile, de astăzi şi până duminică, Muzeul Satului va prinde viaţă în surâsul copiilor, care vor viziona la spectacole de de muzică şi dans, teatru de marionete şi momente de cascadorie. În plus, copiii vor avea parte de concursuri de desen pe asfalt, de olărit, dar şi de un târg gastronomic tradiţional. Spectacolele de la Muzeul Satului vor începe zilnic la ora 11.00 şi se voor încheia la ora 19.00.

Gabriela Szabo, prezentă în Herăstrău

Un alt eveniment dedicat celor mici, intitulat „Arenele de joacă“, are loc mâine, la intrarea Charles de Gaulle a parcului Herăstrău. Aici se va desfăşura cel mai mare eveniment sportiv pentru copii, care are loc pentru a cincea oară şi care include numeroase activităţi sportive. Fotbal, baschet, gimnastică sau atletism sunt doar câteva dintre sporturile de care vor avea parte cei mici mâine, între orele 10.00 şi 18.00, în parcul Herăstrău.

 Evenimentul va fi marcat şi de prezenţa mai multor campioane olimpice şi mondiale, care îi vor învăţa pe copii să facă sport. Printre sportive se vor regăsi otilia Bădescu, Monica Roşu, dar şi Gabriela Szabo, organizatoarea acestui eveniment. „Cea mai mare bucurie este să vedem cum an de an vin tot mai mulţi copii, dornici să facă mişcare în aer liber. Sperăm să oferim, şi anul acesta, experienţe memorabile celor mici”, a spus Gabriela Szabo.

Şi reprezentanţa Comisiei Europene în România a pregătit o petrecere pentru cei mici, care va avea loc duminică, tot în parcul Herăstrău, dar la Roata mare.
Clovnii, spiriduşii şi zânele îi vor aştepta pe copii pe scena special amenajată în parc şi le vor oferi cadouri, dar vor fi şi multe concursuri şi surprize. Plecarea într-o „Călătorie printr-o Europă de poveste“ se va face la ora 10.00, când domnul Poveste va rosti formula magică „A fost odată ca niciodată“.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite