Vremea frumoasă i-a scos pe bucureşteni la iarbă verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile locale nu i-au împiedicat pe bucureşteni să se bucure de vremea frumoasă de afară. Înarmaţi cu mese pliante şi cearceafuri, locuitorii Capitalei au luat cu asalt spaţiile verzi pentru a se relaxa după o săptămână muncă şi a se răcori. Unii dintre ei spun că au votat deja, alţii că o vor face mai încolo, iar unii, că nu doresc să meargă deloc să-şi exprime opţiunile electorale.

„N-am fost deocamdată să votăm, mergem de aici, ne mai gândim. Ajungem obligatoriu, e o datorie cetăţenească”, ne-a spus Ionel, un inginer în vârstă de 56 de ani care a ieşit împreună cu soţia, cu un prieten şi cu nevasta acestuia în Complexul Studenţesc Tei din sectorul 2. Dragoş, prietenul lui, tot un inginer de 56 de ani, nu e foarte sigur că va ajunge la alegeri pentru că vrea să vadă meciul de fotbal din Campionatul European de Fotbal. Cei doi bărbaţi stau la umbră lângă o masă pliantă, iar ceva mai încolo soţiile lor se bronzează la soare, pe nişte cearceafuri. În privinţa alegerilor, ei spun că nu se aşteaptă la nimic. „Să nu mai fure atât, să mai facă ceva şi pentru oameni”, îşi doreşte Dragoş de la cei care vor ieşi primari. Şi prietenul lui Ionel are aşteptări similare. „Să nu mai mărească taxele locale şi să nu mai fure din ele”, a spus Dragoş.

Puţin mai încolo, un grup de tineri joacă tenis de masă. Doi dintre ei spun că mai înainte au trecut şi pe la votare. De la viitorii primari ei îşi doresc să îi scape de câinii fără stăpân şi să nu mai facă lucrări la preţuri exagerate. „Am vrea să ne scape de câinii vagabonzi şi să nu mai apară în ziare exeple de lucrări la suprapreţ”, ne-a spus Alexandru Komaroni, un tână de 25 de ani care se ocupă de decoraţiuni interioare.

Pe malul lacului Tei, şase chinezi cu toate hainele pe ei stau pe o pătură şi savurează ultimele bucăţi de carne din gratarul pe care l-au preparat chiar acolo ceva mai înainte. Nu ştiu că în România au loc alegeri locale şi spun că nu le pasă de rezultatele acestora. Chinezii sunt de câţiva ani în ţara noastră şi au aici mici afaceri.

La câţiva metri distanţă, Corneliu Popovici, un pensionar în vârstă de 68 de ani, se bronzează împreună cu soţia. Popovici ne-a declarat că nu a mers să voteze şi nici nu s eva duce pentru că nu are încredere în niciun candidat. El este nemulţumit şi de noul sistem de votare într-un singur tur. „Ideea de a a ieşi primul candidat indiferent de câte voturi are e în avantajul lor, nu mai are niciun rost să votezi. Era mai echitabil sistemul vechi”, ne-a spus Popovici. Despre aşteptările pe care le are de la noii aleşi el crede că acestea nu contează pentru candidaţi. „Nu are importanţă pentru ei ce aşteptări avem noi. Oricum ei fac lucruri care le convin lor pentru că au nişte firme ale lor”, a spus Popovici.

Tot pe malul lacului e şi un grup de „părinţi de 40 de ani”. Ei se bucură de vremea frumoasă de afară la umbră, în jurul unei mese pliante. Atmosfera este completată de muzica ce se aude din boxele maşinii parcate alături. „N-am fost încă să votăm. Trebuie să ne îmbătăm bine ca să alegem pe cineva”, spune glumind Vali, unul dintre ei. Când vine vorba despre aşteptările pe care le au de la viitorii aleşi, membrii grupului nu au cuvinte prea frumoase. „Am vrea să plece toţi, să se ducă dracu. Nu aşteptăm nimic de la ăştia”, spune un alt Vali din grup. ”Aşteptăm să plece toţi ca să putem să ne creştem copiii civilizat”, spune şi soţia unuia dintre cei doi, cara adaugă că sunt un grup de părinţi de 40 de ani, făcând parte din generaţia de sacrificiu.

Şi terenurile de sport ale complexului au fost pline de bucureşteni care au ieşit să facă mişcare în aer liber.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite