Vlad Popescu dresează maidanezi pentru situaţii de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul a înfiinţat Clubul Câinilor Utilitari după ce a activat într-o fundaţie pentru protecţie a animalelor. După ce a părăsit corabia Vier Pfoten, la sfârşitul anului trecut, Vlad, în vârstă de 28 de ani, a simţit că trebuie să popularizeze mai mult ideea de formare în scop utilitar a câinilor maidanezi, pe care a început să-i „recruteze“ de pe străzile Capitalei, şi nu doar.

Fie cutremur, fie inundaţii, avalanşe sau incendii, acesta le-a învăţat pe necuvântătoare să salvezi vieţi, ca nişte adevăraţi eroi.
Nu i-a fost greu să-i stăpânească pe cei şapte câini comunitari adunaţi în decurs de doar câteva luni, pentru că mulţi dintre ei au avut, cândva, şi un stăpân. Însă fiecare are o poveste unică. Unele făcute parcă după scenarii de filme.

„Codruţ şi Creţu erau doi morocănoşi din Craiova, Maya a fost abandonată de o familie care avea alergie la blană, Spritz a fost fugărit de-acasă din cauza anxietăţilor şi hiperactivităţii lui. De partea cealaltă Gigica era un pui lovit de maşină cu trei picioruşe rupte, pe Tucă am luat-o în convalescenţă, cu nişte sechele neurologice demne de comediile sadice, iar Rony a fost «uitat» la dresaj de către un domn cu maşină cât o casă“, ne-a povestit Vlad, care îi iubeşte pe toţi în mod egal.

Antrenamente în munţi

Preşedintele clubului a avut de înfruntat însă şi situaţii mai delicate. Timpul l-a învăţat că trebuie să fie foarte prudent şi mai atent la nevoile animalului, ca să nu ajungă să-l sperie. O simplă mişcare bruscă şi, dacă se simte ameninţat, câinele fie se fereşte de dresor până i se recâştigă încrederea, fie muşcă.

„Am stat şi ambele mâini în ghips, timp de o săptămâna, de râdeam şi eu de mine. Nu e nevoie să fii violent ca să sperii câinele, ci şi imprevizibil şi să rişti destul“, explică el.
 Vlad a conceput reguli de bază pe care membrii echipei, formată din tineri voluntari, le respectă ca la carte. Tabere, antrenamente, seminarii, simulări, discuţii cu instructori din ţară şi din afară, documentare pe internet, cărţi de specialitate, toate acestea sunt surse pe care tânărul le foloseşte pentru a învăţa tehnici noi în cazul misiunilor de salvare.

Misiuni alături de ISU şi Poliţie

Cât priveşte activitatea de căutare şi salvare, Vlad a participat deja cu echipa sa de maidanezi la şase misiuni reale de salvare, dintre care patru alături de ISU Bucureşti, una alături de salvamontişti, iar o alta alături de Poliţia Română.

„Deşi nu am înregistrat încă succese eroice, sunt convins că intervenţia câinilor a economisit serios din resursele pompierilor, spre exemplu, atâta timp cât noi le-am putut spune că în anumite zone nu mai sunt victime umane, au putut trece la debarasarea zonei, aşa cum s-a întâmplat în cazul accidentului de la uzină Vulcan“, povesteşte tânărul.
 
 Întrebări şi răspunsuri

Cât de des faci exerciţiile de simulare?

O data, de două ori pe an cu pompierii, de două-trei ori pe an mai plecăm în tabere, fie în străinătate. Ne antrenăm în fabrici dezafectate, păduri şi parcuri.

Susţinerea financiară de unde vine?

Ne autofinanţăm prin cotizaţii, pe de altă parte sunt gata să-mi dau un picior pentru un sponsor care să ne înţeleagă viziunea, alergăm să convingem lumea să ne dea celebrii 2%.

PROFIL

Născut. 4 septembrie 1980, Bucureşti

Studii. Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti

Familie. Are o soră mai mare şi o iubită „foarte iubită“

Ce-i place: „Îmi place să joc fotbal, să urc pe munte, ador «paharele de vorbă», filmele şi muzică rock. Îmi place când deschidem ochii şi ridicăm fruntea, când încercăm, când vrem“, explică tânărul.

 Ce nu-i place: „Nu-mi place când ne pierdem speranţa despre ţara asta, când ni se pare că la ei e senin iar la noi mocirlit“, spune dresorul.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite