Bucureşti: Vlad Constantinescu, proful de mate care face turnee de streetball

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A lăsat catedra de matematică şi s-a apucat, în 2005, de organizarea Sport Arena Streetball, cel mai mare campionat de baschet în aer liber din România şi unul dintre cele mai mari din Europa.

Pasiunea pentru baschet i-o datorează unui profesor din şcoala generală. „Am fost «păcălit» de profesorul Apolzan, care a ştiut cum să ne atragă spre baschet, nu spre fotbal. Toţi prietenii mei din şcoala generală joacă baschet şi acum, la un nivel sau altul.

Apoi, la Colegiul Naţional Sf. Sava, e îl aveam pe profesorul Evi. El a făcut ca bashetul, alături de matematică, să fie cele două laturi care mi-au marcat adolescenţa“, povesteşte Vlad Constantinescu, organizatorul celui mai mare campionat de baschet în aer liber din România, Sport Arena Streetball.

Baschet în prima ligă, la Dinamo
„În ultimul an de liceu şi în primii de facultate, am jucat în divizia B. În 3 ani echipa a promovase în prima divizie. Mai târziu am jucat câţiva ani la Clubul Dinamo Bucureşti, făcând echipă cu Virgil Căruţaşu şi Răzvan Popa. Dar mi-am dat seama că nu pot face o meserie din sport, dar că nici nu mă pot depărta prea mult de el“, povesteşte el.

De la catedră sub panou
La întoarcerea dintr-o excursie la mare cu amicii, prin anul 2 de facultate, i-a venit ideea salvatoare. „Toţi jucam de mici bashet pe terenurile din Politehnică, care erau în paragină. Toţi avusesem ocazia să jucăm afară şi ştiam ce însemna un teren de sport «la standard». Apoi, era nostalgia terenului pe care noi am crescut împreună. Aşa că am făcut un business plan pentru o companie de amenajat terenuri de baschet şi ne-am pus pe căutat investitori“. Dar succesul n-a venit imediat. A terminat, întâi, Facultatea de Matematică şi a fost o perioadă ca asistent universitar. „Am stat la catedră la Politehnică timp de doi ani, dar am realizat că meseria de profesor nu mă împlineşte ca om“, explică Vlad.

Campionatul, un vis realizat

Norocul i-a surâs, însă. El şi prietenii săi au întâlnit un investitor dornic să intre în afacere. S-au gândit că cea mai bună idee de promovare a unei firme unde acţionari sunt oameni din bashet şi pentru care terenurile din Politehnică sunt un „leagăn al copilăriei“ ar fi un campionat în aer liber. Zis şi făcut!


„Am vrut o competiţie cum văzuserăm afară şi la care visam. Aşa s-a născut, în 2005, Sport Arena Streetball“, mărturiseşte Vlad. Ideea a evoluat, de la an la an. Au adus să joace sub panourile de la Bucureşti cei mai buni slamdunkeri din lume. Anul trecut, la cea de-a cincea ediţie, Vlad a organizat Turneul European de Slamdunk, la care vedetă a fost francezul Kadour Ziani. Pentru 2010, competiţia se anunţă la fel de antrenantă ca şi anul trecut.

„Totul depinde de resursele financiare, care anul acesta nu sunt uşor de găsit. Pentru a fi realişti, probabil că vom păstra formatul şi dimensiunile competiţiei de anul trecut“, spune Vlad Constantinescu, evitând să dezvăluie suprizele pe care le pregăteşte pentru baschetbaliştii amatori şi profesionişti din România.

Născut: 26 februarie 1976, Bucureşti
Studii: Facultatea de Matematică, Master terminat în 2000
Job: Organizator Sport Arena Streetball, acţionar la Sport Arena
Familie: Este însurat şi are doi copii, Maria (5 ani) şi Ana (2 ani)


Ce-I place

Cea mai mare realizare a mea sunt fetele mele, Maria şi Ana. Îmi place să-mi petrec timpul liber cu ele. În afară de asta, îmi plac oamenii corecţi şi cei care fac lucrurile foarte, foarte bine.

Ce nu-i place
Nu îmi plac demagogii. Mărturisesc, cu mâna pe inimă, că nu urăsc nimic mai mult decât oamenii care susţin lucruri pe care nici ei nu le cred.

Te surprinde succesul ideii turneului de baschet?
Nu. Atunci când tot ce faci, faci foarte bine şi pui pasiune, nu ai cum să nu ai success. Vine de la sine. La terenurile pe care le avem şi la cele 24 de ore ale unei zile, să aduni mai mult de 1.000 de jucători la panoul unui turneu este ceva! Când vom avea mai mulţi bani şi mai multe terenuri, vom putea creşte acest turneu.

Ce ai lua cu tine pe o insulă pustie?
Câteva cărţi din colecţiile Adevărul! Doar aşa, pe o insulă pustie, aş găsi cu siguranţă timp să mai citesc, pentru că în ultimii ani îmi lipseşte mult asta.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite