Bucureşti: Vinurile de la raft, păstrate prost

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vinurile cumpărate din supermarket îşi pierd din calitate din cauza trasportului şi a depozitării improprii.

Revista Vinul.ro a organizat un concurs în care au fost evaluate 168 de vinuri cumpărate de la rafturile hipermarketurilor. Vinurile au fost împărţite în categorii în funcţie de preţ (8-15 lei, 15-25 lei, 25-42,5 lei), culoare (albe, roşii, rose) şi de cantitatea de zahăr rezidual. Evaluarea a fost făcută de două comisii formate din specialişti români şi din străinătate, care au acordat de la 0 la 100 de puncte.

Niciun vin nu a primit însă peste 90 de puncte, astfel încât marea medalie de aur pentru calitate nu s-a acordat. „La unele vinuri s-a simţit că au fost bune, dar din cauza felului în care au fost depozitate s-au deteriorat”, spune Cezar Ioan, organizatorul concursului. Ioan recomandă amatorilor să cumpere vin din magazinele pe care le cunosc şi care au condiţii optime de păstrare a acestuia şi să nu se sfiască să returneze un vin la magazin dacă descoperă că băutura prezintă defecte.

Un număr de 14 vinuri au primit distincţia specială pentru calitate. Dintre acestea s-au remarcat Feteasca neagră Halewood, un vin gustos şi versatil, uşor de consumat în ocazii şi asocieri culinare diferite, Blanc de Cotnari, un amestec făcut exclusiv din soiuri autohtone. De asemenea, membrii juriului au recomandat Tămâioasa Romînească 7 Păcate, un vin desert cu perosnalitate. Restul vinurilor premiate le găsiţi mai jos.

Câştigătorul categoriei “Vinuri albe seci 8-15 lei”
Halewood Feteasca Regala Special Reserve 2008
Distincţie Specială pentru Calitate
Cramele Halewood

Câştigătorul categoriei “Vinuri rose seci şi demiseci 15-25 lei”
Vinul Cavalerului Merlot Roze 2008
Distincţie Specială pentru Calitate
SERVE Ceptura

Câştigătorul categoriei “Vinuri albe demiseci 15-25 lei”
Blanc Cotnari 2006
Menţinue Specială pentru Calitate
Cotnari SA

Câştigătorul categoriei “Vinuri speciale 15-25 lei”
Lacrima lui Ovidiu 5
Menţinue Specială pentru Calitate
Murfatlar Romania

Câştigătorul categoriei “Vinuri rosii demiseci 8-15 lei”
Val Duna Crama Oprisor Feteasca Neagra 2008
Distincţie Specială pentru Calitate
Carl Reh Winery

Câştigătorul categoriei “Vinuri rosii demidulci 8-15 lei”
Val Duna Crama Oprisor Pinot Noir 2008
Menţinue Specială pentru Calitate
Carl Reh Winery

Câştigătorul categoriei “Vinuri albe seci 15-25 lei”
Terase Danubiene Beluga Sauvignon Blanc 2008
Menţinue Specială pentru Calitate
Vinarte

Câştigătorul categoriei “Vinuri albe peste 25-42 lei”
La Cetate Chardonnay 2008
Menţinue Specială pentru Calitate
Carl Reh Winery

Câştigătorul categoriei “Vinuri rose 25-42 lei”
3 Hectare Cabernet Sauvignon Roze 2008
Menţinue Specială pentru Calitate
Murfatlar România

Câştigătorul categoriei “Vinuri roşii 25-42 lei”
La Cetate Merlot 2007
Distincţie Specială pentru Calitate
Carl Reh Winery

Câştigătorul categoriei “Vinuri rosii seci 15-25 lei”
Maiastru Merlot 2008
Distincţie Specială pentru Calitate
Carl Reh Winery

Câştigătorul categoriei “Vinuri rosii demiseci 15-25 lei”
Halewood Feteasca Neagra Special Reserve 2007
Distincţie Specială pentru Calitate
Cramele Halewood

Câştigătorul categoriei “Vinuri albe demidulci 8-15 lei”
Zestrea Murfatlar Pinot Gris
Distincţie Specială pentru Calitate
Murfatlar România

Câştigătorul categoriei “Vinuri albe dulci 8-15 lei”
7 Pacate Tamaioasa Romaneasca 2006
Distincţie Specială pentru Calitate
Vincon România

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite