Valentin Albeşteanu le cântă turiştilor la Caru’ cu Bere

Tânărul de 36 de ani îi farmecă pe cei care calcă în Centrul Vechi cu melodiile lui Grigoraş Dinicu, Ciprian Porumbescu sau Celine Dion.

Farfuriile pline cu bunătăţi sunt purtate cu viteză ameţitoare de chelneri, de zici că plutesc până la mese în localul în care se păstrează aerul de poveste a unui Bucureşti dispărut.

Oraşul Zarazei mai trăieşte la Caru’ cu bere şi datorită violonistului Valentin Albeşteanu, pentru care nu există melodie, chiar dacă nu a planificat-o în „meniu“, pe care să nu o poată cânta.

Printre doi mici şi un ciolan cu varză, clienţii aplaudă încântaţi şi par înfometaţi să mai audă câteva acorduri de vioară. Fie că sunt turişti străini sau bucureşteni sadea, toţi cei care trec pe la Caru’ cu bere au învăţat deja că vioara lui Valentin Albeşteanu nu scoate note muzicale, ci stări de spirit.

Duce tradiţia familiei mai departe

Violonistul cu zâmbet cald trăieşte pentru muzică. Mama sa, cântăreaţa de muzică popular Tiţa Ştefan, i-a cântat de când era însărcinată, iar tatăl său, cunoscutul rapsod Ion Albeşteanu, a avut grijă să acopere gălăgia copilăriei cu muzică de orice fel.

„Aşa cum fac şi eu cu băieţii mei şi tata mi-a insuflat de mic dragostea pentru muzică. Nu se putea ca la noi în casă să nu fie muzică, uşoară, populară, clasică, lăutărească, jazz, de orice fel“, povesteşte artistul.

Ca în orice familie de muzicieni, cu modele pe măsură, a avut de dus mai departe cu cinste o tradiţie de zeci de ani. „Eu stăteam acasă cu tata, mă ţinea pe genunchi şi ne uitam împreună la emisiunile la televizor la care fusese invitat. Pe stradă lumea îl oprea să-l salute, să-i ceară autografe, să-l întrebe «Ce mai faceţi, maestre?».

Mama mă ducea la Teatrul «Ion Vasilescu» şi aşa am văzut lumea artistică din spatele cortinei, din culise“, îşi aminteşte tânărul. Tatăl său, care a învăţat singur notele muzicale, a ţinut de altfel ca el să urmeze studii de muzică clasică, aşa că Valentin a făcut Conservatorul.

„Hora Staccato“ sau „My heart will go on“

Ca să explice fiecare gen în parte bate ritmul cu cantul palmei pe masa de lemn, iar când vorbeşte despre muzica clasică, faţa i se luminează cu un zâmbet. În fiecare seară, trebuie să treacă de la Balada lui Porumbescu, „Hora Staccato“ a lui Grigoraş Dinicu şi Zaraza la melodiile din coloana sonoră din „Titanic“ sau „Twilight“, pentru că aşa are poftă auditoriul.

În ultima vreme a simţit şi cum muzica de operă sau operetă începe să fie gustată. Valentin Albeşteanu s-a obişnuit însă facă slalom prin toate gusturile: “Mi s-a întâmplat ca la finalul unui program de piese clasice a venit un domn la mine, mi-a spus că apreciază foarte mult muzica mea, dar vrea să-i cânt «La Chilia în port»”.

Şi a cântat mereu cu aceeaşi pasiune. Pentru că niciodată nu se ştie cine vine la cină. Săptămâna trecută, la Caru’ cu bere, a ţinut un recital, fără să ştie, pentru celebrii dirijori Daniel Barenboim şi Zubin Mehta de la Opera din Berlin. Şi cum la final a primit de la ei şi o propunere de colaborare, e clar că şi pe ei, ca pe sutele de turişti, „i-a dat gata“.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
-A fost greu să fii fiul unui muzician cunoscut şi iubit?
-A fost o povară dulce şi o mare responsabilitate. Într-un fel, părinţii mei m-au educat bine pentru realităţile vremii respective, însă astăzi toate valorile legate de familie, onoare, prietenie, respect în societatea actual nu mai sunt valabile.
-Care este rolul muzicii lăutăreşti într-o perioadă în care manelele sunt foarte răspândite?
-Muzica lăutărească e total diferită, e altceva decât manelele, sunt discuţii infinite între muzicologi şi etnomuzicologi cu privire la acest subiect. Am observat că la petrecerile cu tineri la care am mers ca invitat sunt din ce în ce mai gustate şi sunt redescoperite melodiile Romicăi Puceanu, a lui Fărâmiţă Lambru. Există şi cântăreţi de manele cum este Adrian Minune sau Vali Vijelie care au calităţi vocale extraordinare. Problema se pune la mesajul pe care îl transmit. Şi melodia “Ileană, Ileană” a Romicăi Puceanu este pe ritm de manea. Mesajul este diferenţa şi la multe manele este unul nociv. Şi muzica uşoară suferă acum de lipsa unor texte de calitate, asta pentru că nu mai există nici compozitori şi textieri de calitate.

Ce-i place:
„Îmi plac frumosul, arta, teatrul şi filmul. De asemenea îmi place mult şi  fotbalul“, mărturiseşte violonistul.
Ce nu-i place:
„Nu-mi plac impostura şi toată atmosfera din jurul actului artistic din România“, spune el.

PROFIL
Născut. 18 august 1975, Bucureşti.
Studii. Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
Familie. Este căsătorit şi are doi copii.