VIDEO Trafic infernal în Capitală: se circulă ca acum 40 de ani! Vezi înregistrări de pe şosele din anii '70 şi de acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„V-ați gândit vreodată în timp ce așteptați autobuzul sau tramvaiul că acestea nu întârzie din cauza neglijenței angajaților ITB?“, este o întrebare valabilă și acum 40 de ani, dar și în prezent. Mașinile încurcau și atunci și acum traficul, iar călătorii se îmbulzeau să prindă mijloacele de transport în comun. Existau însă și unele diferențe.

În anii ’70, autobuzele erau pline până la refuz de călătorii care uneori erau nevoiți să stea pe scările mijlocului de transport în comun riscând oricând să cadă pe stradă.

Autoturismele erau destul de rare, dar orice încălcare a regulilor de circulație era surprinsă de agenții de circulație.

Supraaglomerarea era considerată un fenomen, iar cauza principal era nerespectarea regulilor de către întreprinderile din București care trebuiau să stabilească un program decalat de începere a lucrului.

Circulația era și atunci un dezastru, deși puținele mașini se intersectau rar cu tramvaiele și autobuzele, dar de vină erau cei care aveau mașini și care se trezeau târziu, iar apoi se grăbeau la serviciu ca să nu piardă condica.


Și în prezent, imaginile surprinse în traficul din București arată că autobuzele reușesc cu greu să treacă prin aglomerație, iar șoferii circulă haotic.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite