Bucureşti: VIDEO Vrăbiuţele subterane, veselia de la metrou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva vrăbii şi-au făcut cuib în staţia Republica de mai multe săptămâni şi par că s-au adaptat perfect la condiţiile de viaţă de aici. Reprezentanţii Metrorex spun că şi la Timpuri Noi sau Ştefan cel Mare vin micuţele păsări, dar nu le alungă pentru că nu deranjează circulaţia trenurilor.

Pe lângă vocile oamenilor grăbiţi să ajungă la muncă sau cele ale elevilor în drum spre şcoală, de câteva săptămâni bune, în staţia de metrou Republica, zgomotul de fundal conţine şi trilurile câtorva vrăbiuţe, care şi-au făcut „casă“ în adăpostul subteran. 

Călătorii care iau în fiecare zi metroul de la penultima oprire de pe Magistrala Piaţa Unirii - Pantelimon spun că trilurile micuţelor păsări le înveselesc ziua.

„Este ceva deosebit şi-mi face mare plăcere să le aud dimineaţa când merg la serviciu. Îmi fac ziua mai bună. Mă simt ca în mijlocul naturii“, a spus Elena Berzeanu, care locuieşte în zonă şi merge zilnic cu metroul.


Călătorii le dau de mâncare
Vrăbiuţele s-au adaptat la condiţiile de viaţă de la 10 metri sub pământ: mănâncă resturile alimentare din coşurile de gunoi şi nu par deloc deranjate de miile de călători care le trec zilnic prin „ogradă“. De altfel, unii bucureşteni s-au ataşat de micuţele zburătoare şi le dau de mâncare. „Când îmi cumpăr câte un covrig, le arunc şi lor o bucăţică“, a mărturisit Ionuţ Pelcea, student.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/MVI_0557.flv width=400 height=300 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false

Staţia Republica nu este însă singura oprire de metrou unde şi-au făcut adăpost vrăbiuţe. Potrivit angajaţilor Metrorex, şi în staţiile Timpuri Noi şi Ştefan cel Mare s-au mai perindat câteva păsărele de-a lungul timpului. „Nu au primit nicio plângere de la călători.  De altfel, vrăbiile nu deranjează circulaţia trenurilor, iar angajaţilor le place chiar că au ales să trăiască aici pentru că înveselesc locul“, a declarat Gheorghe Udrişte, director Metrorex. El a mai spus că mizeria făcută de vrăbii este mult mai mică decât cea lăsată de oameni.

„În staţia de metrou scapă de pisici“
În ţara noastră există trei tipuri de vrabie: cea de casă, cea de câmp şi cea negricioasă. Ultima dintre ele este migratoare şi doar vrabia de casă este adaptabilă la condiţiile din mediul urban.

„Îi place să exploreze orice spaţiu. Chiar şi staţiile de metrou sunt un loc propice pentru ele, mai ales că acolo scapă de orice fel de prădători, cum ar fi pisicile“, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, Ciprian Fântână, manager de conservare la Societatea Ornitologică Română.

Get the Flash Player to see this player.

url=/editor_files/Flash/MVI_0559.flv width=400 height=300 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true align=left dispPlaylist=none playlistThumbs=false

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite