VIDEO Accident teribil în Titan: un tânăr a murit iar alţi trei au ajuns la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferul unui Volkswagen Golf 4 care rula azi-noapte pe Bulevardul Nicolae Grigorescu a lovit foarte puternic un Audi, care venea dinspre Potcoava, în momentul în care a virat stânga pe Liviu Rebreanu.  Trei tineri au ajuns la spital cu răni grave în urma impactului, iar unul a murit.

Şoferul Volkswagenului mai era în maşină cu alţi trei prieteni. Acesta a intenţionat să facă virajul la stânga de pe Bulevardul Nicolae Grigorescu pe Liviu Rebreanu. El a intrat în intersecţie fără să vadă că dinspre Potcoava venea un Audi, care l-a lovit în plin. Golful a fost proiectat într-un stâlp din partea cealaltă a intersecţiei, după ce a fost târâit câteva zeci de metri.

Trei tineri din Volkswagen au fost transportaţi la spital. A fost nevoie de o echipă de descarcerare pentru a-i scoate pe doi dintre ei din maşină. Pentru al patrulea nu s-a mai putut face nimic. Acesta a intrat în comă. Medicii au încercat timp de jumătate de oră să îl resusciteze în ambulanţă, însă a decedat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, şoferul maşinii marca Audi era sub influenţa băuturilor alcoolice, având 0,25 la mie alcool în aerul expirat.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite