Urmăriţi de mafia galbenă: ce metode noi folosesc taximetriştii ca să ne jumulească de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ desfăşoară o campanie de informare cu privire la ce pericole vă pasc atunci când vă urcaţi într-un taxi. Tu ai fost vreodata înşelat de un taximetrist? Ai fost nevoit să le suportţi fumul de ţigară în timpul cursei sau muzica ce îţi zgâria urechea? Spune-ţi povestea pe bucuresti@adevarul.ro !

O răfuială ca în filmele cu cowboy a avut loc, săptămâna trecută, în faţa aeroportului Otopeni. Protagonişti au fost mai mulţi taximetrişti, unii dintre ei „piraţi“, au dus lupte pentru clienţi cu pistoalele. Incidentul a pus în lumină „fauna“ şoferilor interlopi de taximetre care populează cu preponderenţă gările şi aeroporturile din Bucureşti, de care a auzit toată lumea, dar nimeni nu vrea să comenteze de frică. O imagine a bătăliei surde între „stăpânii şoselelor“ şi autorităţi, în care cad victime clienţii.

Poliţiştii vorbesc despre un procent mare dintre taximetrişti ca despre nişte infractori. Ceea ce unii chiar sunt. Pentru profituri sigure se pun la punct cu tehnologia şi folosesc metode noi de a ne fura atunci când ne duc la destinaţia dorită.

„Celebra maimuţă s-a demodat. Acum furtul se face printr-o telecomandă care se butonează din buzunar, astfel încât să încarce aparatul şi să umfle deci preţul. Patronii de firme ştiu asta. La fel cum ştiu şi cer folosirea cuarţului care să reseteze automat aparatul şi să declare venituri mai mici, pentru a plăti impozite mai mici la stat“, ne-a declarat inspectorul Adrian Bâlă, din cadrul Poliţiei Rutiere Bucureşti.

Diferenţe la numărare

Şi poliţiştii au mâinile legate. Dacă solicită autorizaţii unui taximetrist, nu au o bază să o verifice. Totodată, spre deosebire de Municipalitate, care estimează circa 500 de taximetrişti piraţi în Bucureşti, Poliţia Rutieră consideră că aceştia sunt mai puţini, adică în jur de 200. Pe lângă probleme de siguranţă a călătorului, suprataxarea călătoriei, aceştia susţin că mult mai greu este menţinerea în legalitate chiar a taxiurilor cu licenţă.

Dacă nu sunt agresivi şi trag de tine să le urci în maşină, mai mult forţat, alţii folosesc metode de înşelăciune prin tot felul de butoane care declşanşează impulsuri de suprataxare. Îşi pierd atestatele de taximetrie, licenţa, fără să mai poată executa activitatea de taximetrie. Mai mult, dacă sunt opriţi în trafic de poliţişti iar în maşină se află şi o victimă pe punctul de afi şantajată, acestuia i se întocmeşte dosar penal pentru înşelăciune.

Despre „mafia galbenă“ de la Gara de Nord şi aeroportul Otopeni se vorbeşte în surdină şi se acţionează la fel până liniştea se perturbă de zgomotul armelor. Autorităţile susţin însă că situaţia pe teren s-a mai schimbat. Cel puţin la gară şi aeroportul Băneasa, zona de acoperite a Poliţiei Rutiere din Bucureşti. „Agenţii de-acolo cunosc deja piraţii care încercau să-şi facă un cuib aici. Urmăresc când aterizează avioanele şi îi ţin departe de aeroport. Lucrurile sunt mai calme decât la Otopeni“, precizează inspectorul Bâlă.

Record de sancţiuni în 2011

Pe parcursul anului 2011, poliţiştii de la Brigada Rutieră au dat aproape 15.000 de sancţiuni taximetriştilor din Bucureşti. Dintre acestea, în 738 de cazuri au fost ridicate plăcuţe de înmatriculare şi certificatele de înmatriculare, 9.050 de amenzi au fost date pentru opriri şi staţionări neregulamentare şi alte 3.663 de sancţiuni pentru alte abateri, cum ar fi trecerea pe roşu sau viteză. Aproape 3.000 de taximetre nu au avut licenţă, însă instanţa trebuie să stabilească dacă le vor da dreptate, întrucât şoferii acestora au dat primăria în judecată întrucât foloseaua autorizaţii „cesionate”.



București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite