Universităţile clujene se pregătesc de "invazia chinezească" de la Nokia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyay, Andrei Marga, a anunţat ieri demararea unui program care să intensifice colaborarea cu firme şi universităţi din Asia, în special China şi Corea.

Rectorul Universităţii Babeş-Bolyay, Andrei Marga, a anunţat ieri demararea unui program care să intensifice colaborarea cu firme şi universităţi din Asia, în special China şi Corea. Potrivit lui Marga, Facultatea de Litere îşi va organiza ca specializare B, Limba şi literatura Chineză şi, în plus, vor exista cursuri de chineză, ca şi limbă modernă, la diferite facultăţi.

În plus, va fi creat un Centru Cultural Chinez şi vor fi consolidate Centrul Coreean de la Facultatea de Litere şi Facultatea de Ştiinţe Economice. Marga apreciază că instalarea la Cluj a unor giganţi economici asiatici, printre care BYD, furnizorul Nokia, va modifica structura etnică în parcurile industriale din zona Cluj - Jucu.

Pentru a strânge legăturile cu firma finlandeză, UBB l-a invitat pe preşedintele general, Jorma Ollila, la reuniunea Marelui Senat, care se va desfăşura în data de 5 aprilie. De asemenea, universitatea a cerut suplimentarea de locuri la specialităţile inginereşti, reproşând Ministerului Educaţiei faptul că a acceptat o cifră de şcolarizare de numai 150 locuri pe profilul tehnic, pentru anul universitar următor, faţă de 700 locuri solicitate. (Alice Baciu)

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite