Bucureşti: Rectorul Universităţii de Agronomie: "Am o avere nesemnificativă, nici nu am avut ce declara"
0Topul averilor rectorilor de la universităţile din Capitală, publicat ieri de reporterii "Adevărul", a scos la iveală faptul că cei mai mulţi dintre rectori nu şi-au declarat bunurile decât parţial şi cu valori mult mai mici decât în realitate. Ştefan Diaconescu, rectorul Universităţii de Agronomie este singurul care nu şi-a declarat averea aşa că nu a fost inclus în top.
Ştefan Diaconescu, rectorul Universităţii de Agronomie, singurul dintre rectorii care nu şi-a declarat încă averea, conduce una dintre universităţile în care au avut loc cele mai mari scandaluri de corupţie. Chiar la începutul acestui an procurorii DNA au cercetat modul în care 230 de hectare de teren aparţinând universităţii au intrat în posesia omului de afaceri Puiu Popoviciu.
Bucureşti: Topul celor mai bogaţi rectori din Bucureşti
“Averea pe care om e atât de mică încât v-aţi cruci. Acum am o căsuţă şi o maşină, nesemnificativ. Nu cred că ar fi de folos cuiva să-mi declar averea”, a declarat pentru Adevărul, Şefan Diaconescu.
Declaraţia de avere a lui Gelu Colceag este cea mai consistentă
Cel mai bogat dintre rectorii universităţilor din Capitală, conform declaraţiei de avere, este Gelu Colceag care conduce Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”. Averea sa se ridică la valoarea de aproximativ 330.000 de euro dar rectorul spune că regia îi aduce cel mai mare venit, nu funcţia pe care deţine.
“Nu este un top real pentru că mulţi nu au declarat tot. Eu câştig mult din regie şi din realizarea emisiunilor de televiziune”, a declarat pentru Adevărul, rectorul UNATC.
Unii rectori nu au nici măcar maşină
Bucureşti: Rectorul UMF: "Nu avem plagiatori sau nepotism în universitate"
Bucureşti: Poliţiştii au ridicat diplomele din patru universităţi din Capitală
Dosarul diplomelor false, pe masa DNA
Topul întocmitde reporterii de la “Adevărul” a scos la iveală faptul că cei mai mulţi dintre rectori nu şi-au declarat bunurile decât parţial şi cu valori mult mai mici decât în realitate. De exemplu Ion Roşca, rectorul FEA a colaborat la scrierea a 57 de cărţi dar nu a declarat niciun leu din drepturi de autor, iar Florian Popa, rectorul Universităţii de Medicină şi Ion Pânzaru de la Universitatea Bucureşti nu au nici măcar maşină.
Pânzaru conduce cea mai mare universitate din ţară dar are cel mai mic salariu şi cea mai mică avere dintre rectori, fiind pe ultimul loc în top.
Universitatea Bucureşti fruntaşă la corupţie şi nepotism
Instituţia este fruntaşă la scandaluri de corupţie şi nepotism, conform unui raport al Coaliţiei pentru Universităţi Curate. Astfel, la Facultatea de Psihologie de la Universitatea Bucureşti, soţii Mitrofan şi fiul lor predau împreună iar soţii Coman sunt angajaţi la Facultatea de Jurnalism.