Bucureşti: 16 statui la Universitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Căruţa cu paiaţe”, un monument înalt de 10 metri, dedicat operei lui Caragiale, va fi amplasată peste o lună, în faţa Teatrului Naţional Bucureşti. Bugetul total al ansamblului denumit „Caragialiana“ a fost de 6 milioane de lei. Ministerul Culturii a plătit 2 milioane de lei pentru drepturi de autor, iar restul sumei a achitat-o Primăria Capitalei. (GALERIE FOTO)

Trahanache, Caţavencu, Ziţa, Brânzovenescu sau Rică Venturiano aşteaptă, în curtea atelierului sculptorului Bolborea să fie transportate în centrul Bucureştiului. Celebrele personaje ale lui I.L. Caragiale au fost imortalizate în bronz, alături de figurile nu mai puţin faimoşilor actori care le-au interpretat pe scena teatrului românesc, precum Dem Rădulescu şi Mircea Diaconu.

Ieri-dimineaţă, în curtea atelierului de pe Drumul Săbăreni nr.167, şlefuitorii munceau de zor la componentele grupului statuar care erau patinate, adică vopsite cu o substanţă care în contact cu bronzul se colorează în verde şi albastru. „După ce se toarnă bronzul în formele de gips, statuile sunt şlefuite, lustruite şi învelite cu o folie aurie”, a explicat Mihail Dumitraşcu, unul dintre meşteri.

Nenea Iancu, în fotografie de familie
Roţile pentru scena gigant sunt pregătite, iar statuia dramaturgului, cu o înălţime de 6,20 metri, este terminată, în timp ce restul mai au nevoie de vopsire. Cu toate acestea, grupul statuar este impresionant: doamna Bulandra fumează, Dem Rădulescu (Farfuridi) ţine un discurs lângă Mircea Diaconu (Brânzovenescu), Birlic soarbe dintr-o ceaşcă de cafea, iar părintele lor, Nenea Iancu, îi priveşte din fotoliu, toţi ascultând muzică de patefon.


„Caragiale este singurul care stă pe scaun pentru că mi l-am imaginat mergând cu tramvaiul“, a declarat Ioan Bolborea, autorul lucrării.Singurele sculpturi suspendate ale grupului sunt doi îngeraşi albaştri. „Elementul de decor, precum patefonul, va sta în mijlocul căruţei“, a povestit Mihail Dumitraşcu, cel care cizelează cele mai multe dintre sculpturi.


Fiecare statuie cântăreşte o tonă

Ansamblul din bronz masiv, format din 16 personaje ale lui Caragiale şi cu o greutate totală de 16 tone, are 10 metri înălţime. A fost începută în 2005 şi abia anul acesta este pregătită de „premieră“ în faţa bucureştenilor. „Săptămâna viitoare sper să am semnătura primarului pentru a monta grupul statuar în faţa Teatrului Naţional“, a declarat pentru „Adevărul de Seară“ Ioan Bolborea. „Se va turna o placă din ciment şi pentru asta este nevoie de o săptămână.

 Escavatul durează încă o săptămână, iar montarea statuilor se va face în alte 14 zile“, a povestit autorul „Căruţei“.  
Sculptorul Ioan Bolborea a câştigat concursul din 2002 organizat la 150 de ani de la naşterea lui Ion Luca Caragiale, concurs ce a avut ca temă realizarea unei sculpturi care să reprezinte cât mai bine opera şi pe marele dramaturg.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite