Bucureşti: Ziua tânărului jurnalist, la Unifest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Studenţilor la Jurnalism şi Comunicare organizează mâine, 17 noiembrie, la Clubul Ţăranului Român „Ziua tânărului jurnalist“ şi cu această ocazie participanţii vor intra în culisele aceastei meserii.

BUCUREŞTI: Iris cântă pentru studenţi
BUCUREŞTI: Un festival pentru zeci de mii de studenţi

Evenimentul care face parte din festivalul Unifest va cuprinde un training, un workshop, dar şi vizita în trei redacţii: Caţavencu, Europa FM şi Sanoma Hearst.

Cei care vor să afle ce înseamnă să fii jurnalist, pot participa la trainingul „Tânăr jurnalist în România“, unde „profesor“ va fi Liviu Avram, redactor-şef adjunct al ziarului „Adevărul“, iar Mircea Toma de la „Caţavencu“ va da sfaturi participanţilor.

Trainigul va avea loc la Clubul Ţăranului Român şi se va desfăşura în intervalul orelor 10.00 şi 13.00.

De asemenea, tot la clubul din Şoseaua Kiseleff, de la ora 13.30 va fi organizat workshop-ul „Scrie pe bune!“, la care participanţii pot afla cu adevărat ce înseamnă meseria de jurnalist.

Astfel, ei vor redacta articole pentru revista studenţească „Stud-Life“ , iar membrii echipei redacţionale îi vor îndruma. Cei care îşi doresc să vadă cum se lucrează într-o redacţie pot vizita redacţiile şi pot pune întrebări celor care lucrează acolo.

Articolele realizate în cadrul workshopului vor fi publicate în numărul din decembrie al revistei „Stud-Life“.

Unifest este cel mai mare fetival studenţesc care durează peste două săptămâni şi adună peste 12.000 de participanţi din Capitală. Studenţii au astfel accesc gratuit la muzee, la teatre şi la petrecerile din cluburi.

Cei care vor să se înscrie mai au timp până diseară, la ora 22.00. Completează formularul de înscriere aici.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite