UNDE NE RELAXĂM Squash, un sport sănătos, în orice anotimp

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii cu dare de mână se pot relaxa prin practicarea unui sport  de sală mai puțin mediatizat la noi în ţară, squash-ul. Există trei cluburi în Capitală unde se găsesc terenuri special amenajate pentru cei care îndrăgesc acest sport: World Class Health Academy Marriott, Hotel Class şi Le Club.

Squash-ul a apărut în Parisul anilor 1500, atunci când copiii se jucau lovind mingiile de zidurile clădirilor. Acum el este practicat în peste 150 de ţări, cu precădere indoor, şi este considerat drept o activitate relaxantă, dar destul de costisitoare.

Preţul unui abonament la o sală de squash în Capitală poate ajunge până la 1.450 de euro în funcţie de tipul ales (full time sau day time), în timp ce o oră de joc costă aproximativ 30 de euro.

Sălile sunt deschise în timpul săptămânii între orele 6.00 şi 23.00, iar în week-end între  orele 8 și 21, în cele trei locații din capitală: World Class Health Academy Marriott, Hotelul Class şi Le Club, situat în Satul Francez.

Consumi 1.200 de calorii pe oră

Squash-ul este un sport ideal pentru combaterea obezităţii şi a sedentarismului, lucrează toate grupele de muşchi şi arde până la 1.200 de calorii într-o singură oră.

De asemenea, el îmbunătățește sistemul cardio-vascular și  solicită calitățile motrice. Dezvoltă rezistenţa, forța, coordonarea, îndemânarea şi viteza, de aceea a fost ales în 2003 ca fiind cel mai bun sport pentru sănătate. Trei ore de squash sunt echivalentul a cinci ore de exerciţii la sală, fapt ce arată încă o dată complexitatea de care el dă dovadă.

Cum se joacă

Acest sport poate fi folosit pentru relaxare, dar şi în scop competitiv şi poate fi jucat individual sau în echipe, numărul maxim de jucatori pe un teren putând ajunge la patru.

Terenul de squash are câteva marcaje pe parchet şi pe pereţi. Acestea trebuie respectate şi nu trebuie depăşite. Se serveşte de fiecare dată de la linia utilizată ca fileu şi mingea trebuie să ajungă în una dintre cele două spaţii opuse delimitate în teren. Instructorul de squash, Alexandru Marcu, spune că acest sport este „foarte bun ca modalitate de socializare, foarte intens şi interactiv“.

La ediţia din 2012 a Jocurilor Olimpice este posibil ca squash-ul să fie adăugat pe lista de întreceri ale acestei competiţii.
Persoanele interesate pot apela la squash pentru a se relaxa, a-şi tonifia corpul şi a petrece timpul liber cu prietenii sau familia.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite