Un vitezoman amendat la fiecare două secunde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Rutieră de la Inspectoratul General al Poliţiei Române a organizat sâmbătă, între orele 16.00 şi 21.00, o acţiune la nivel naţional pentru „taxarea“ şoferilor care calcă prea mult pe pedala de acceleraţie sau care sunt autorii unor abateri grave ce pun în pericol siguranţa circulaţiei.

Astfel, au fost amendaţi 6.572 de şoferi în numai cinci ore, rezultând un vitezoman prins la aproximativ două secunde.

De asemenea, au fost depistaţi 51 de conducători auto care s-au urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice şi au fost reţinute 209 permise de conducere.

La această acţiune, desfăşurată sub deviza „Alege Viaţa!“, au participat peste 1.500 de agenţi, la nivel naţional. Pentru monitorizarea traficului au fost folosite peste 480 de radare, multe dintre acestea fiind amplasate în sistem cascadă în zonele cu risc ridicat de accidente pe fondul vitezei nelegale, precum şi pe acele tronsoane de drum pe care, datorită configuraţiei, se poate depăşi cu mult limita de viteză legal admisă.

Campion la viteză: 208 kilometri pe oră pe DN2
În timpul în care s-a desfăşurat acţiunea au fost înregistrate cinci accidente rutiere, soldate cu rănirea a cinci persoane. Nicio persoană nu a decedat.

În urmă cu un an, în aceeaşi zi din săptămână şi în acelaşi interval orar, s-au produs la nivelul întregii ţări, 13 accidente grave, în urma cărora cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 11 au fost grav rănite.

Cel mai periculos vitezoman prins sâmbătă a fost un bucureştean, în vârstă de 34 de ani, care a fost depistat „zburând“ pe DN2 cu nici mai mult nici mai puţin de 208 kilometri pe oră.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite