Un an de la moartea „Fetei cu părul de foc“: dosarul s-a redeschis la sfârşitul lui iunie după ce, anterior, procurorii au dat verdictul sinucidere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Institutul Naţional de Medicină Legală a stabilit cauzele decesului Mădălinei Manole la două zile de la moartea sa, în urmă cu un an. Astfel, la 14 iulie 2010, în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani, Mădălina Manole s-a sinucis, înghiţind o mare cantitate de Furdan. Dosarul s-a redeschis la sfârşitul lunii trecute, însă, la Tribunalul Bucureşti.

Artista a fost găsită moartă de soţul ei, Petru Mircea, în locuinţa lor din Otopeni, în dimineaţa zilei de 14 iulie. Cel puţin acesta au fost primele concluzii ale anchetatorilor. Părinţii ei l-au făcut răspunzător pentru moartea fiicei lor pe Petru Mircea.

Moartea ei a fost cauzată de înghiţirea, în noaptea sinuciderii, a 400 de mililitri de pesticid Furadan.

VIDEO/FOTOGALERIE Fanul numărul 1 al Mădălinei: "În casa aia, în seara aia, s-a întâmplat ceva"

VIDEO Vânzările discurilor Mădălinei Manole au explodat după moartea ei FOTOGALERIE

Rezultatul autopsiei realizate de IML indică faptul că artista nu suferea de nicio boală cronică şi avea greutatea normală. Pesticidul înghiţit în cantitate foarte mare a fost cel care a dus la moartea vedetei. Nu se ştie deocamdată dacă substanţa toxică a fost diluată înainte de a fi băută, sau dacă a fost combinată cu alte substanţe.

Pesticidul care a provocat decesul Mădălinei Manole este extrem de toxic. Un singur mililitru din această substanţă poate fi fatal dacă este ingerat.

După trei luni de teste şi analize, medicii legişti au confirmat că artista s-a sinucis. Conflictul dintre părinţii Mădălinei şi fostul lor ginere s-a acutizat după ce soţul artistei a refuzat să le acorde acestora tutela nepotului, iar apoi dreptul de vizită.

La sfârşitul lunii iunie, Tribunalul Bucureşti a decis redeschiderea dosarului privind moartea artistei.



București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite