FOTOGALERIE Concerte şi petreceri la inaugurarea celui mai mare spaţiu dedicat evenimentelor culturale din București
0Astăzi, 17 martie, începând cu ora 22.00, va avea loc marele eveniment de lansare a unui nou spaţiu neconvenţional în Bucureşti. Fosta uzină comunistă "Turbomecanica" din cartierul Păcii din Bucureşti s-a transformat în cel mai mare spaţiu dedicat evenimentelor culturale din București, devenind astfel, "Centrul Cultural şi de Evenimente Turbohalle".
Aflat pe B-dul Iuliu Maniu nr. 220B (exact lângă staţia de metrou Păcii, în fosta uzină Turbomecanica), Turbohalle se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 5000mp, fiind capabil să găzduiască între 4000 şi 6000 de persoane în cadrul unor evenimente diverse, de la concerte de muzică sau DJ-seturi până la expoziţii de artă, conferinţe sau campanii de lansare ale unor produse. Pe data de 17 martie 2012, la Turbohalle vor avea loc concerte de muzică ale unor mari DJ străini şi de la noi din ţară, o expoziţie de artă contemporană (sculptură, instalaţii, grafică şi gravură) şi un târg de fashion cu vânzare.

CLICK AICI sau pe poze pentru a vedea cum arată noul spaţiu dedicat artei
Noul local cu aer industrial va găzdui în seara inaugurării mai multe evenimente în cadrul inaugurării sale:
● performance-ul audio-vizual care îi reunește în premieră în România pe Modeselektor și Pfadfinderei (Germania)
● concert dubstep Redlight & DreadMC (Marea Britanie)
● petrecerea-concept BassTurbat, precum și mulți alți DJ locali de excepție
● vernisaj de artă contemporană
● expoziție de fotografie
● târg de fashion cu vânzare
Astfel, pe cele două scene mari concepute pentru concerte de muzică, vor performa:
- Pe scena 1 (electro): MODESELEKTOR (DE), visuals by PFADFINDEREI (DE), THE MODEL (RO), ROTORPECUTOR (RO), CHARLIE BOY (RO), VRT (RO), visuals DAN BASU (RO);
- Pe scena 2 (dubstep): REDLIGHT & DREAD MC (UK), conceptul BASS TURBAT, adică GOJIRA (ŢĂNDĂREI 215), UNLOCKA & SHARKY şi PLANET H.
Expoziţia de artă contemporană îi reuneşte pe unii dintre cei mai cunoscuţi şi premiaţi artişti români: CĂTĂLIN BĂDĂRĂU (sculptură); CIPRIAN PALEOLOGU (instalaţii); ANCA BOERIU (grafică); IURI ISAR (gravură/grafică).
Târgul de fashion cu vânzare este organizat de IDELIER (SILVIA ŞERBAN) şi KULTURMARKT (un proiect al cunoscutului designer FLORIN DOBRE). Prezenţi la acest târg vor fi şi: Andra Carligeanu, Patricia Stroe, Chiorean Mihaela, Mariana Marin (www.almarshop.ro), Ioana Ciolacu, La Chatterie,Oana Călin, Tricouri Antante, RAZZCRAFT (Luiza Racovita, Razvan Vasilescu), Tulipe Nero, Fe[male] Boutique, Lomography, www.liquarium.me, Coolta.
Biletul de intrare la acest eveniment costă 30 de lei în avans sau 50 de lei, la intrare.