Doi copii şi mama lor au fost răniţi după ce trei tiruri au luat foc într-o parcare din Bragadiru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tiruri au luat foc duminică după-amiază, într-o parcare din localitatea ilfoveană Bragadiru. În urma incendiului au fost răniţi uşor doi copii şi mama acestora.

Mama şi cei doi copii au suferit plăgi la membre, fiind internaţi la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" din Capitală.

Incendiu a izbucnit la remorca unuia din cele trei tiruri aflate în parcarea din localitatea ilfoveană Bragadiru, la intersecţia Şoselei de Centrură a Bucureştiului cu Şoseaua Alexandriei. Remorca era improvizată ca locuinţă, în care stătea o familie.

De la această remorcă, focul s-a extins spre alte două tiruri parcate în apropiere, unul încărcat cu cherestrea, iar altul cu rame de geam termopan.

Doi copii au fost răniţi uşor, fiind transportaţi de echipajele SMURD la spitale din Capitală.

La faţa locului sunt în prezent patru autospeciale cu apă şi spumă de la ISU Ilfov şi Bucureşti, pompierii reuşind să izoleze focul.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite