Trei românce i-au făcut vrăji şi i-au furat bijuteriile unei bătrâne din Gibraltar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei românce au fost condamnate la câte şase săptămâni de închisoare după ce au patentat un nou mod de furt în Gibraltar, lăsând o femeie în vârstă fără bijuterii după ce au abordat-o şi, cu intenţia de a-i descânta, au înlocuit colierele veritabile ale acesteia cu mai multe falsuri fără valoare.

Cele trei au înconjurat-o pe femeie şi i-au pus după gât mai multe coliere, părând prietenoase, cântându-i şi descântându-i, relatează Gibraltar Chronicle, citând poliţia locală.

"În acest timp, cele trei i-au luat victimei bijuteriile ei, lăsându-i la final câteva dintre colierele lor, lipsite de orice valoare. Totul s-a întâmplat foarte repede şi până cînd victima a realizat ce a păţit femeile dispăruseră", se arată într-o declaraţie a poliţiei, citată de jurnaliştii Gibraltar Chronicle.
Incidentul a fost raportat poliţiştilor, care le-au prins pe cele trei românce într-un sfert de oră şi au recuperat bijuteriile furate.


"Cerem cetăţenilor să fie atenţi atunci când sunt abordaţi de astfel de oameni şi să raporteze imediat incidentele", mai spun oficialii poliţiei locale în declaraţia citată.

Florentina Miclescu, de 24 de ani, Claudia Miclescu, de 46 de ani, şi Violeta Mustaţă, de 33 de ani, au fost acuzate de furt, judecate şi condamnate la câte şase săptămâni de închisoare.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite