Tupeu de mafioţi: trei bărbaţi au bătut măr doi poliţişti chiar în curtea Secţiei 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, luni seară, de procurorii bucureşteni, sub acuzaţia de ultraj, după ce au lovit, în curtea Secţiei 5 Poliţie din Capitală, doi agenţi de la Ordine Publică, au declarat surse judiciare.

UPDATE 9:42 Cele trei persoane, identificate ca fiind B. G. de 26 de ani, B. R. de 50 de ani şi G. D. de 28 de ani, au fost imobilizate, pe numele acestora fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, care a fost înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

De asemenea, B. M. este cercetat de poliţiştii Secţiei 5, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

UPDATE 23.08 Cei doi agenți agresați s-au ales și cu uniformele rupte. Aceștia, împreună cu colegii lor de la Secția 5 de Poliție din Capitală, sunt audiați de către procurori, pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat în curtea secției de poliție, informează România TV.

Agresiunea s-a produs luni după-amiază, în jurul orei 16.30, după ce poliţiştii au adus la Secţia 5 un tânăr care fusese prins la volan fără permis de conducere, notează Mediafax. Acesta fusese oprit inițial în trafic pentru un control de rutină, dar pentru că a refuzat să se legitimeze, șoferul a fost dus la secție.

Potrivit surselor citate, la scurt timp după aceea, în curtea instituţiei au sosit câteva persoane - rude şi cunoscuţi ai tânărului - care au vrut să-l ia pe acesta de acolo.

În momentul în care cei doi agenţi s-au opus, apropiaţii tânărului i-au agresat, conflictul fiind aplanat după intervenţia altor poliţişti de la Secţia 5.
Cei doi poliţişti au fost loviţi cu pumnii în zona feţei, însă nu au necesitat internare în spital, au precizat sursele citate.

Ulterior, din grupul cunoscuţilor tânărului, trei persoane au fost reţinute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care îi anchetează pentru ultraj.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite