"Trebuie să muncesc mai mult!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ruth Ghioaldă şi-a trăit copilăria prin cămine, iar acum are două joburi ca să se întreţină S-a născut în Ferentari. A crescut printre străini şi cel mai mult iubeşte să

Ruth Ghioaldă şi-a trăit copilăria prin cămine, iar acum are două joburi ca să se întreţină S-a născut în Ferentari.

A crescut printre străini şi cel mai mult iubeşte să picteze. În ajunul Crăciunului va împlini 17 ani şi vrea ca Moşul să îi aducă "fericire şi sănătate". Cu greu recunoaşte că şi-ar dori şi un şevalet care să o ajute la orele de desen de la Liceul de Arhitectură. "Îmi doresc mai multă înţelegere cu cei apropiaţi", spune adolescenta care, la vârsta când colegele ei îşi petrec mai toate serile în oraş, îşi împarte timpul între şcoală, cursuri de actorie şi două joburi.

Camera lui Ruth din centrul familial "Satul copiilor", din sectorul 2, arată ca un atelier de pictură. Schiţe şi planşe desenate de ea stau împrăştiate peste tot. "Unele le-am pus pe pereţi, ca să acopere stropii de acuarelă", explică timid adolescenta, care îşi doreşte cel mai mult să comunice cu cei din jur. Chiar dacă are o familie la care ţine foarte mult, Ruth locuieşte departe de ai ei de nouă ani. "Părinţii mei, adică mama, nu au bani să mă întreţină.

Dacă aş fi acum cu ea, nu aş putea merge la Arhitectură", spune Ruth, împăcată cu situaţia. S-a obişnuit de mult cu ideea de a-şi vedea mama, sora mai mică şi cei trei fraţi vitregi doar în weekend sau în vacanţă. "Desenez de când mă ştiu, dar mai mult îmi place să pictez, pentru că pot adăuga culoare, pot să dau viaţă şi veselie desenelor. Îmi place să lucrez în degradeuri, nu în contraste", explică Ruth.

Talent la portrete

Talentul fetei constă în faptul că portretele ei nu sunt niciodată simple figuri, ci îmbinări de realitate cu ficţiune. "Mai am mult de lucru, mai am de perfecţionat multe tehnici, nu cred că acum sunt foarte bune. Simt că nu am dat tot ce pot, aşa că trebuie să muncesc mai mult, să mă perfecţionez", îşi face adolescenta autocritica.

"Reuşeşte să scoată din nimic ceva de valoare"


Pedagogul Sorina Constandache nu o cunoaşte pe Ruth decât de doi ani. Însă a fost suficient pentru a citi în sufletul adolescentei care, cel mai mult, îşi doreşte să scape de timiditate şi să comunice cu cei din jur. "Este deosebită, îi ajută pe cei din jurul ei foarte mult. Este un copil foarte creativ, reuşeşte să scoată din nimic ceva de valoare, dar este şi o fetiţă foarte conştiincioasă", a spus Simona Constandache.

Între două joburi Ruth îşi împarte timpul între şcoală, cursuri de actorie, de care s-a apucat ca să "scape de timiditate", familie şi două slujbe la care se duce de câteva luni. Una este la un fast- food, unde lucrează în weekend, şi alta, la o şcoală din Ferentari, unde este instructor de desen. "Nu contează banii, ci faptul că pot să lucrez cu copiii. Îmi place foarte mult, nici eu nu ştiam cât o să-mi placă", spune adolescenta. De Crăciun nu îşi doreşte prea multe: "Fericire şi sănătate", ca un om mare, dar şi un şevalet pentru orele de la liceu, ca un copil ce încă este.

Cine doreşte să o ajute pe Ruth poate să ia legătura cu ea la "SOS Satele copiilor România", cu sediul în strada Nataţiei, nr. 66B, sector 1, sau prin e-mail la adresa sos@sos-satelecopiilor.ro

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite