Tragedie în familia lui Cornel Dinu: după ce i-a fost amputat şi al doilea picior, soţia acestuia a intrat în comă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soţia lui Cornel Dinu se află internată la Terapie Intensivă, în coma indusă, şi respiră cu ajutorul aparatelor.

Silvia, sotia lui Cornel Dinu, trece prin momente grele in aceste zile. Medicii i-au amputat ieri si cel de-al doilea picior. Femeia a rămas internată în Spitalul de Urgenţa Floreasca, la Terapie Intensivă. Este în coma indusă şi respiră cu ajutorul aparatelor.

Soţia lui Dinu a fost operată de echipa doctorului Şerban Brădişteanu, bun prieten de familie şi omul care s-a ocupat de cazul Silviei.

El este şi cardiologul care l-a operat în vară pe „Mister", oficialul dinamovist fiind supus atunci unei intervenţii de by-pass coronarian. Femeia care îi este alături „Procurorului" de peste 30 de ani a urmat un tratament şi părea că starea sa se va îmbunătăţi, iar doctorii chiar i-au comunicat că va mai rămâne în spital foarte puţin timp.

Duminica trecută au apărut problemele, deoarece diabetul şi arteroscleroza de care suferă de mai mulţi ani i-au afectat grav circulaţia sângelui. Şi, după ce în vara lui 2010 i-a fost amputat piciorul stâng de la genunchi în jos, ieri Silvia şi-a pierdut şi membrul drept, surse medicale declarând că a fost operată la clinica profesorului Ioan Lascăr, din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca. Acum, Silvia Dinu se află la reanimare şi este monitorizată de medici, iar „Procurorul" a stat ieri numai la spital.

Contactat de ziarul Adevarul, Cornel Dinu a izbucnit în lacrimi şi a declarat că nu poate vorbi despre această dramă.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite