VIDEO Ţiganii circului Romanes vor fi expulzaţi din Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul Francez intenţionează să închidă unul dintre cele mai prestigioase circuri europene, potrivit ziarului britanic The Guardian. Reprezentanţii ţiganilor din România susţin că vina o au atât Guvernul Francez care face discriminări, cât şi autorităţile române pentru că nu arestează cerşetorii şi prostituatele care ajung la Paris.

Viitorul muzicanţilor de la circul Romanes, romi de origine română, este sub semnul  incertitudinii, în condiţiile în care aceştia se află pe lista următoarelor expulzări din Capitala Franţei, relatează jurnaliştii britanici. Oficialii Inspectoratului de Muncă Francez susţin că închiderea circului ţigănesc  nu se va face din cauza contextului politic actual, din cauza căruia 1.000 de ţigani au fost obligaţi să plece din Franţa. 

Citeşte şi:
VIDEO O franţuzoaică face greva foamei de 15 zile pentru a susţine cauza ţiganilor români

Potrivit acestora, au fost constatate mai multe probleme cu care se confruntă circul Romanes. Exploatarea angajaţilor şi implicarea unor copii în desfăşurarea programului artistic reprezintă, potrivit francezilor, motivele pentru care ţiganii artişti se află pe lista viitoare a expulzaţilor. Acuzaţiile Guvernului Francez sunt respinse însă de fondatorul circului Alexandre Romanes. „Toate aceste motive sunt fabricate! Sunt doar pure invenţii“, a spus el, subliniind că angajaţilor circului li se oferă şi masă şi cazare, pe lângă faptul că primesc de patru ori salariul minim pe economie.

Ţiganii fac „circ“
Reprezentanţii ţiganilor din România sunt şi ei revoltaţi de ceea ce autorităţile franceze vor să facă în privinţa circului Romanes. „Este de-a dreptul aberant ca nişte oameni cu profesii legale, aşa cum sunt angajaţii circului Romanes, să sufere din cauza imbecililor din România.

Ministerul de Interne al României ar trebui să aresteze cerşetorii, prostituatele şi traficanţii de persoane. Şi Franţa are partea ei de vină, fiindcă are o atitudine rasistă, ce are un efect negativ chiar şi asupra romilor valoroşi“, a explicat activistul pentru drepturile minorităţilor, Ciprian Necula.

Coordonatorul de programe al organizaţiei Romani Criss, Nicoleta Biţu, consideră că măsura are legătură cu climatul politic din Franţa şi spune că decizia este una discriminatorie. „Afirmaţia că ar fi exploataţi copii nu este justificată, în condiţiile în care nu ştim dacă aceştia au sau nu acces la educaţie. În plus, copiii fac parte de regulă din programele artistice ale circurilor“, a mai spus Biţu.

Circul Romanes este considerat unul dintre cele mai neobişnuite obiective culturale ale Capitalei Franţei. Acesta este unic în Europa, de 18 ani atrăgând turişti din toată lumea, în vară reprezentând Franţa la Shangai World Expo.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite