Teren din Voluntari, vândut cu 4,7 mil. euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

AVAS a recuperat, astfel, datoriile firmei Băneasa SA

Luptă strânsă, ieri, la licitaţia organizată de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) pentru vânzarea unui teren de 5.300 de metri pătraţi din localitatea Voluntari. Câştigătorul a fost o firmă imobiliară, care nu a ezitat să ofere aproape 900 de euro pe fiecare metru pătrat, adică în jur de 4,7 milioane de euro. Parcela este situată pe una dintre arterele de lux din nordul oraşului.
Când se scoate la vânzare un teren situat într-o zonă bună a Bucureştilor, având chiar o suprafaţă mai puţin generoasă, cumpărătorii nu întârzie să apară. Un teren de jumătate de hectar este cu atât mai râvnit, mai ales că parcele libere în oraş sau în afara lui, pe zona de nord, nu prea se mai găsesc. Acesta este şi motivul pentru care nu mai puţin de opt doritori s-au prezentat ieri la licitaţia organizată de AVAS pentru vânzarea terenului situat pe strada Erou Iancu Nicolae o zonă cu locuinţe de lux, din vecinătatea Pădurii Băneasa. Cumpărătorul este compania Supreme Estate, firmă imobiliară controlată de către producătorul de ciocolată şi biscuiţi Supreme Group, pe care noua achiziţie l-a costat 4,7 milioane de euro (6 milioane USD). Licitaţia a pornit de la suma de 892.000 de euro (1,14 milioane USD, cu TVA inclusă), ajungând în mai puţin de o oră la valoarea precizată. Businessul pare profitabil pentru Autoritate, care şi-a recuperat astfel datoriile pe care fostul proprietar SC Băneasa SA le-a avut către stat.
Aceasta nu este prima tentativă de vânzare a terenului respectiv. În vara acestui an, parcela a fost adjudecată de către firma Gamma Unu SRL, care însă nu a reuşit să achite suma de 4,1 de dolari. După patru luni, terenul a devenit cu aproape două milioane de dolari mai valoros.
Apartamente de lux sau clădire de birouri
Potrivit directorului economic al Supreme Group, Maria Romano, citat de Mediafax, pe terenul respectiv va fi dezvoltat un complex de apartamente de lux, spaţii comerciale şi de servicii, inclusiv o grădiniţă, o clinică de pediatrie şi saloane de înfrumuseţare. O altă variantă ar fi construirea de clădiri de birouri, după cum a anunţat reprezentantul firmei, imediat după licitaţie. Specialiştii de pe piaţa imobiliară locală cred că o asemenea investiţie într-o zonă de locuinţe ar părea mai degrabă un pionierat, având în vedere că, deocamdată, nu există cerere pe acest segment. "În nord se conturează un alt district de afaceri, Pipera-Tunari, un parc de vreo zece clădiri de birouri, care are avantajul că este bine legat de infrastructura de transport", a declarat, pentru Adevărul, Mirela Raicu, consultant în cadrul Departamentului de birouri al companiei Esop.
Interesul firmelor pentru alegerea unui sediu de afaceri într-o locaţie exclusiv rezidenţială ar putea însă să crească. Narcis Gorea, directorul companiei de consultanţă Real Estate Advisory Group, este de părere că prin finalizarea proiectelor de infrastructură anunţate de autorităţi se va îmbunătăţi şi traficul în zonă. "Construirea unei clădiri de birouri ar putea dura doi ani, cu tot cu elaborarea proiectului. Până atunci va fi inaugurat şi proiectul rezidenţial Băneasa Investments. În aceste condiţii, se justifică interesul pentru o nouă investiţie de birouri", a declarat Narcis Gorea.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite