Terase sezoniere pe arterele secundare din sectorul 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe arterele secundare ale sectorului 2 pot fi instalate terase sezoniere „prevăzute” cu umbreluţe mobile, unde bucureştenii pot servi băuturi răcoritoare pe perioada verii.

Primăria Sectorului 2 primeşte, în această perioadă, de la agenţii economici care au ca obiect de activitate alimentaţia publică, cereri pentru obţinerea avizelor de ocupare temporară a domeniului public de către terasele sezoniere amplasate pe trotuare. Până în prezent au fost eliberate 60 de asemenea avize.

Pentru un comerţ civilizat, patronii trebuie să respecte condiţiile impuse de HCLS2 nr. 34/1997 privind întreţinerea, curăţenia şi înfrumuseţarea spaţiilor ce le deţin, a împrejmuirilor, căilor de acces, trotuarelor şi spaţiilor verzi aferente, fără a executa lucrări definitive pe suprafaţa ocupată de terasă, programul de funcţionare fiind doar între orele 10.00 şi 23.00 şi să nu afecteze circulaţia pietonală.

Persoanele interesate să obţină asemenea avize de amplasament se pot adresa Centrului de Relaţii cu Publicul din cadrul Primăriei Sectorului 2 (strada Chiristigiilor nr. 11-13), Ghişeul nr. 9 sau 10. Programul de lucru cu publicul este în zilele de luni şi miercuri între orele 8.30-14.00, iar joi, de la 13.30 la 18.30.

Actele necesare obţinerii acestor autorizaţii sunt: act de deţinere a spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea solicitantul, actele societăţii, planuri cadastrale scara 1:2000, 1:500 şi 1:200, unde se va marca suprafaţa ocupată fără stânjenirea circulaţiei pietonale, cu precizarea că nu se va amplasa aparatură audio-video, aviz de la Direcţia de Sănătate Publică, asigurare de grup sanitar, contract salubrizare, plata taxei de ocupare temporară a domeniului public în valoare de maxim 1,00 leu/m pătrat/zi calculată la Direcţia de Taxe şi Impozite.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite