Taximetriştii independenţi protestează în faţa Parlamentului: "Afară cu şoferii din Ilfov"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taximetriştii independenţi vor ca tariful practicat să revină la cifra din 2008, adică 1,95 lei/kilometru. Totodată, ei cer eliminarea autorizaţiilor date taxiurilor din Ilfov.

UPDATE 12:44

Protestarii au venit cu pancarte pe care stau scrise sloganuri precum "Afară cu şoferii din Ilfov", „Acces nediscriminatoriu la toate hotelurile şi mall-urile Capitalei" şi "Transportatorul stabilşte tariful, nu dispecerul".


Protestul taximetriştistilor independenţi, la Palatul Parlamentului

Alte revendicări ale taximetriştilor sunt reintroducerea tarifului extraurban, precum şi amenajarea de staţii doar pe domeniul public. Ei doresc să combată astfel concurenţa neloială şi să evite discriminările.

O altă revendicare a acestora este reintroducerea tarifului extraurban, prin care, spus ei, s-ar combate concurenţa neloială în Capitală. De asemenea, potrivit comunicatului de presă emis de cele două organizaţii, ei mai cer şi eliminarea obligativităţii dispecerizării şi reglementării separate a taximetriştilor independenţi, amenajarea şi amplasarea staţiilor de taxi numai pe domeniul public, astfel încât accesul taximetristului la clientelă să fie asigurat în mod egal.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite