Taxare hi-tech, condiţii mizere în RATB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce oficialii Regiei Autonome de Transport Bucureşti plănuiesc noi metode de plată a unei călătorii, bucureştenii circulă cu tramvaie uzate în proporţie de 80%. Cardul bancar, plata prin sms sau taxarea à la James Bond, ­printr-un ceas cu cip, ar putea ţine loc de bilet peste trei ani. Despre condiţiile de călătorie, nicio îmbunătăţire.

 Bucureştenii au la dispoziţie în prezent un sistem unic de taxare pentru călătoriile cu transportul public. Pe lângă acesta, clasicele bilete de hârtie încă se găsesc la chioşcurile RATB, iar abonamentele vechi de la metrou se vând în continuare în staţiile din subteran.

Există, astfel, cel puţin patru tipuri de tichete sau abonamente, toate valabile. Iar asta după ce Primăria Capitalei a cheltuit 14 milioane de euro pentru a pune la punct sistemul unic de taxare RATB-Metrou.

Până acum nu au fost introduse decât un abonament şi câteva taxatoare comune pentru metrou şi transportul de suprafaţă.

RATB, ceas-RATB!

Cu toate acestea, biletul-ceas este un proiect care se discută în cadrul RATB. Încadrat la categoria “Cum să atragem tinerii şi şoferii să circule cu mijloacele de transport în comun”, planul ar putea deveni o realitate înaintea reabilitării infrastucturii sau a îmbunătăţirii condiţiilor de transport.

Ideea aparţine companiei UTI, cea care a instalat deja sistemul unic de taxare pe autobuze, troleibuze, tramvaie şi metrou. “Este vorba despre un simplu ceas, care va avea un cip asemănător celui inserat pe cardurile unice actuale.

Printr-o simplă apropiere de cititoarele instalate în mijlocele de transport în comun, călătorii vor putea plăti drumul prin acest ceas”, a spus directorul adjunct al Diviziei IT&C din cadrul UTI, Alina Darie.

Ea adăugat că preţul unui asemenea ceas este în jur de 50 de euro, iar oamenii şi-l vor putea achiziţiona direct de la chioşcurile RATB. Dezavantajul care ar putea să împiedice această invenţie unică în Europa să fie pusă în practică este acela că ceasul-bilet nu poate fi personalizat, aşa cum sunt acum cartelele şi pot fi verificaţi călătorii dacă sunt posesorii acelui bilet sau abonament.

Aceasta nu este însă singura noutate pregătită de RATB. În viitor, călătoriile cu tramvaiul, autobuzul sau metroul vor putea fi plătite doar cu un simplu sms trimis de pe telefonul mobil sau cu orice card bancar.

Sub 1% cerere de card unic

lDin cele peste patru milioane de bilete şi abonamente RATB, precum şi cartele şi abonamente de metrou vândute zilnic în Bucureşti, doar câteva mii sunt carduri care pot fi folosite pentru ambele tipuri de transport. Adică mult mai puţin de unu la sută.

“RATB ţine de Consiliul General, Metrorex de Ministerul Transporturilor şi, din această cauză, chiar şi tarifele au fost calculate în funcţie de politicile fiecărui organ superior”, a explicat directorul RATB, Gheorghe Aron.

O călătorie cu mijloacele de transport ale RATB costă 1,30 lei, iar cea mai ieftină cartelă la metrou, cea de două călătorii, costă 2,2 lei. Reprezentanţii celor două instituţii recunosc: biletele şi tarifele vor fi unice pentru transportul public în Bucureşti abia după înfiinţarea prin lege a Autorităţii Metropolitane de Tranport, care va acoperi cele două regii.

Până atunci, reprezentanţii RATB cred că, prin montarea în staţii a hărţilor cu  reţeaua transportului în comun sau prin postarea informaţiilor zilnice privind desfăşurarea transportului pe site-ul regiei, vor convinge bucureştenii să lase autoturismele acasă în favoarea autobuzelor.

De asemenea, mai spun oficialii Regiei Autonome de Transport Bucureşti, editarea unui ghid complex al transportului va aduce o creştere a numărului de călători care vor folosi sistemul unic de taxare.

image

RATB ţine de Consiliul General, Metrorex de Ministerul Transporturilor şi, din această cauză, chiar şi tarifele au fost calculate în funcţie de politicile fiecărui organ superior

image


Gheorghe Aron
director RATB

Autobuzele „înghit“ vistieria Primăriei

Pe străzile Capitalei circulă în prezent 360 de tramvaie, 230 de troleibuze şi 1.050 de autobuze. Costul lunar pentru întreţinerea acestor mijloace de transport public ajunge până la 44 milioane de lei lunar. Potrivit informaţiilor transmise de către RATB, cele mai mari cheltuieli se fac pentru întreţinerea noilor autobuze Mercedes.

Astfel, pentru tramvaie se duc aproape 12 milioane de lei lunar, pentru troleibuze în jur de 6 milioane de lei pe lună şi pentru autobuze circa 27 milioane de lei pe lună.

“Autobuzele sunt noi şi din această cauză sunt mai scump de întreţinut”, a explicat directorul de Comunicare RATB, Mihai Vlădărău.

El este însă contrazis de directorul general al RATB, Gheorghe Aron, care susţine că este imposibil ca, pentru o lună de zile, costurile de exploatare să fie mai mari la autobuze decât la tramvaie. “Autobuzele noi mai sunt în garanţie, ele nu consumă decât ulei şi combustibil”, a declarat directorul Aron.

Doar 300 din cele 800 de autobuze Mercedes sunt dotate cu aer condiţionat. Până la 1 iunie anul viitor, numărul acestora va fi de 1.000.

În acest timp, tramvaiele din Bucureşti au ajuns la un grad de uzură de 78%. Construite în 1980, aceste mijloace de transport au fost doar “cârpite” din 1995 încoace.

“În doi, trei ani se vor schimba toate liniile şi vom începe să achiziţionăm şi tramvaie noi”, a mai spus Vlădărău.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite