TRAGEDIE Polițistul băgat în comă de un interlop a rămas și fără pensia de invalid de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tatăl lui Codruţ Oprea, poliţistul din Târgovişte care a fost bătut până a intrat în comă de interlopul Danezu, susţine că aşteaptă decizia medicului pentru a se stabili dacă fiul său va fi scos sau nu de pe aparate. Bărbatul spune că din câte a înţeles starea lui Codruţ s-a stabilizat.

UPDATE:

De nouă luni de când fiul său a fost lovit în cap cu o sticlă de un interlop, tatăl polițistului Codruț Oprea, aproape că s-a mutat în spital unde își petrece cea mai mare parte a timpului, la căpătâiul băiatului lui.
Adrian Oprea nu vrea să seplngă de greutățile prin care trece și îi mulțumește lui Dumnezeu că până acum s-a descurcat deși nu i-a fost ușor.  Numai pentru perioada spitalizării a avut nevoie de 60.000 de euro, o parte din banii provenind de la Casa de Sănătate a Apărării,Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești (A.O.P.S.N.A.J.). „Am depus dosarul pentru pensionarea pe caz de boală, dar nu am primit niciun ban din pensie până acum. Știu că dosarul a fost trimis de la IPJ Dâmbovița către A.O.P.S.N.A.J. Ne-au ajutat colegii lui Codruț, iar familia noastră a fost ajutată de polițiștii care au misiuni în Haitii și care ne-au trimit 2.000 de dolari“, a mai spus Oprea.

UPDATE:

La nouă luni de la tragedia care i-a nenorocit băiatul, Adrian Oprea, tatăl lui Codruț, încă mai speră să se producă o minune și să-și vadă din nou fiul pe propriile picioare. „Codruț este în continuare ventilat mecanic, dar eu cred într-o minune. Medicii sunt optimiști și cu ajutorul lui Dumnezeu își va reveni. Codruț este iubit de Dumnezeu și de oameni. Toată Târgoviștea îl iubește“, a declarat pentru „Adevărul de Seară“, tatăl polițistului, Adrian Olaru. El a adăugat că așteaptă recuperarea fiului său care îl aude și își poate „trage picioarele atunci când este atins“,  semne bune în opinia sa, deși medicii nu i-au dat un verdict clar.

Familia polițistului băgat în comă de un interlop care l-a lovit cu o sticlă în cap a solicitat reprezentanților Spitalului de Urgență Floreasca ca mamei acestuia să i se permită să stea cât mai mult alături de el pentru că îi face mult bine. „Este ca un copil mic care are nevoie să fie ținut la piept și cred că vederea mamei îl ajută mult“, a mai spus Adrian Oprea.

(Foto: Adrian Oprea, tatăl polițistului)

Adrian Oprea

Tatăl polițistului are numai cuvinte de laudă la adresa medicilor de la Spitalul Floreasca și în special a șefului de secție de la terapie intensivă, conferiențiarul Ioana Grințescu și a managerului Radu Macovei.

„Este tot la Terapie Intesivă iar starea lui, din câte am înţeles, s-a stabilizat. Aştept să vină şefa de secţie să vedem ce este de făcut şi dacă trebuie scos de pe aparate. Acum este încă sedat şi intubat“, a declarat Adrian Oprea, tatăl lui Codruţ, pentru „Adevărul de Seară“.

El a mai spus că alături de Codruţ se află şi mama sa şi a insistat ca aceasta să stea lângă băiat, la Terapie Intesivă. „Dacă ar sta acolo cred că s-ar simţi mult mai bine. E bine să ştie că nu este singur. Această situaţie trebuie să se rezolve în favoarea băiatului meu“, a spus bărbatul.

„Se află tot în stare vegetativă persistentă“

„Starea lui este staţionară, nu au apărut modificări semnificative. În momentul de faţă se află tot în stare vegetativă persistentă.   Pacientul nu poate fi deconectat de la aparate întrucât nu există o bază legală pentru aşa ceva. El nu poate dona organe din cauză că nu este în moarte cerebrală şi are şi o complicaţie infecţioasă.  Când se prelefă un organ există o procedură anume şi acum nu se pune problema de aşa ceva“, a explicat, pentru „Adevărul de Seară“, purtătorul de cuvânt de la Spitalul Floreasca, doctorul Bogdan Opriţa.

Filmul agresiunii

Codruţ Oprea a fost lovit cu o sticlă în cap, într-un bar din Târgovişte, de un tânăr pe care îl anchetase în urmă cu câteva luni, George Daniel Uţă, de 21 de ani. Agresorul, zis şi Danezul, un cunoscut al lumii interlope din Târgovişte, a ajuns în vizorul poliţiei după ce, în luna aprilie, şi-a bătut cu bestialitate prietena, fiica unui şef de post din judeţul Dâmboviţa.

Incidentul s-a petrecut  la începutul lui septembrie a anului trecut într-o noapte de sâmbătă, într-un bar de fiţe din centrul municipiului Târgovişte. Deşi era în afara orelor de program, Codruţ Oprea voia să verifice unele suspiciuni legate de consumul de droguri în localul respectiv. În jurul orei 4.30, pe când se afla în grupul sanitar al clubului, Codruţ Oprea a fost lovit în cap, din spate, cu o sticlă. Agresorul, George Daniel Uţă, a sărit imediat pe geam şi a dispărut. Poliţistul a fost transportat la Spitalul Judeţean din Târgovişte. Fiindcă intrase deja în stare de comă, medicii au hotărât să-l transfere la Bucureşti.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite