Bucureşti: EXCLUSIV- « Tata e prof’ aici, dau camera mai scump! »

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O studentă la Academia de Studii Economice (ASE) din Capitală, care are părinţii cadre didactice, urmează să-şi vândă locul în cămin cu 800 de euro. Cumpărătorul e dispus să plătească preţul piperat, fiindcă va locui fără grija cheltuielilor lunare pe tot parcursul anului universitar în Campusul Moxa.

Mai citiţi şi:

Studenta în vârstă de 21 de ani, pe care o vom numi Alice, a dezvăluit, pentru “Adevărul de Seară”, sub protecţia anonimatului, întrucât dacă va fi prinsă va fi examatriculată, modalitatea prin care îşi va vinde locul în Campusul Studenţesc Moxa al ASE.

 „Nu fac prostia să-mi pun anunţul pe net”

Tânăra a negociat deja ca în următoarele zile să-şi vândă locul cu 800 de euro. Doritorii sunt foarte mulţi. Motivul: cel care îl va cumpăra va locui fără să plătească chirie, în buricul Capitalei, unde este amplasat campusul, pe tot parcursul anului universitar. Potrivit Legii nr. 128/1997, studenţii care au părinţi cadre didactice beneficiază de gratuitate în căminele studenţeşti. Astfel persoana care va cumpăra camera respectivă nu va plăti chiria, fiindcă va sta pe locul studentei cu părinţi profesori. „Îi voi cerceta foarte bine înainte de a da locul meu. Sunt extrem de circumspectă şi nu discut decât cu cei recomandaţi de prieteni. Nu fac prostia să-mi pun anunţul pe net. Nu consider că fac ceva rău. Mă ajut şi pe mine, o ajut şi pe studenta care va sta în locul meu”, a explicat ea.

„Sunt informată când se fac raziile”

Alice şi-a închiriat împreună cu cinci prietene un apartament cu trei camere în sectorul 1. „Am avut noroc şi am găsit pe cineva care ne-a luat puţin pe chirie. Pe mine mă va costa numai 50 de euro lunar”, a mai spus Alice. Astfel, tânăra va lua mai mult pe vânzarea locului din campus decât va da pe chiria anuală a apartamentului. „Am hotărât să mă mut din cămin, întrucât prefer să stau cu cine îmi place. Nu mi-e frică de razii. Sunt informată când se fac. Studenţii se ajută între ei”, a adăugat tânăra. Un alt motiv este că prietenul său va putea rămâne peste noapte în apartamentul închiriat, ceea ce ar fi destul de greu în cămin.

Reprezentanţii ASE au confirmat că au studenţi care îşi vând locurile. „Am aflat că există şi copii de cadre didactice care vând locurile. Prorectorul ASE, Nicolae Istudor, a declarat că toţi studenţii prinşi că îşi vor vinde camerele vor fi exmatriculaţi din facultate.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite