Târg de bijuterie contemporană, la Dalles

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Designerii de bijuterii îşi vor prezenta în acest weekend cele mai noi colecţii şi cele mai noi tendinţe în accesorizare în cadrul târgului AUTOR, singurul târg de bijuterie contemporană românească, care va avea loc la Sala Dalles.

39 de nume sonore, mai puţin consacrate sau debutante, le vor dezvălui vizitatorilor comorile din atelierele lor de creaţie. Designerii, selectaţi în urma unei aplicaţii, vor aduce la Sala Dalles spre vânzare colecţiile lor noi, însă şi bijuterii din colecţiile lor mai vechi.

Dintre creatorii cu nume sonore, sunt amintiţi Carla Szabo, Alexandru Lupu, Jennifer Delplanque, Mihaela Tarhuna, Angi Apostol, Ana Wagner, Maria Filipescu, Ioana Matei, Andra Lupu, Izabella Petruţ, Elena Crişan şi Mihaela Zvîncă. 

Biletul de intrare costă 5 lei, iar târgul va fi deschis sâmbătă şi duminică, între orele 11.00 şi 21.00. Duminică seară, după terminarea evenimentului, iubitorii de bijuterii vor fi invitaţi la o petrecere pentru a sărbători bijuteriile. Pe durata târgului va avea loc şi o tombolă cu premii surpriză.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite