Târg de cadouri realizate manual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a doua ediţie a „Iarnarocului“ s-a desfăşurat, ieri, în curtea ceainăriei Serendipity. Îndrăgostiţii au putut să-şi aleagă de la târg tot felul de obiecte de decor haioase şi colorate sau accesorii în diferite forme.

Încă de la deschiderea „Iarnarocului”, curtea şi interiorul ceainăriei Serendipity, locul în care s-a desfăşurat târgul, erau pline de expozanţi şi tineri dornici să achiziţioneze obiecte realizate manual.

Cercei şi brăţări în toate formele şi culorile, genţi, portofele, pălării şi tablouri, toate confecţionate manual, atrăgeau privirile vizitatorilor târgului organizat de Comunitatea artizanilor handmade din România. „Nu ştiam că se deschide, dar am trecut prin zonă, mi s-a părut interesant, frumos şi am intrat. Mi-am găsit deja o pereche de cercei”, spune Gabriela Gheorghe, elevă.

Atât expozanţii, cât şi vizitatorii s-au strâns în jurul obiectelor lucrate manual cu o cană de ceai în mână, discutând cu plăcere, fiecare despre creaţiile lui.

„Suntem deja la a doua ediţie. Oamenilor le place această expoziţie şi chiar dacă ţine doar o zi, vom încerca să o repetăm din ce în ce mai des. «Iarnarocul» pune accentul pe ideea de atmosferă de târg, pe obiecte lucrate manual. Vin mulţi oameni, cumpără foarte mult. Anul trecut au fost cam 300 de vizitatori, anul acesta aşteptăm mult mai mulţi”, spune Ioana Grigorescu, de la gama de lucruşoare „Sucita”.

Preţuri pentru toţi

Artizanii îşi vând produsele la preţuri atractive. Spre exemplu, brăţările cu mărgele făcute manual în India costă 80 de lei, cerceii din seminţe costă 15 lei şi pot fi achiziţionaţi de la „Mărgele cu dragoste”. Tablourile de la Virginia Toma costă 25 de lei, iar cerceii în diferite forme costă 15 lei.

„Preţurile nu sunt mari. Asta mă atrage. Mi-am cumpărat o gentuţă şi o pereche de cercei, iar expozanţii sunt amabili pentru că au răbdare să explice cum şi din ce sunt confecţionate”, a mai adăugat aceasta.

Taxa de intrare la expoziţie a fost de 10 lei, în schimbul căreia vizitatorii au primit un ceai aromat şi posibilitatea de a câştiga un ceainic deosebit. „Iarnarocul“ este un festival de creaţie handmade, o expoziţie cu vânzare care îşi propune să aducă la un loc artişti locali, artizani handmade şi iubitori de astfel de lucruri speciale, făcute cu multă atenţie pentru detaliu.

Printre artiştii prezenţi la târg s-au numărat Virginia Toma, Mărgele cu dragoste, Amelie, Toot, Gentutze.ro, Sucita, I love green, Adrian’s knitted work, Ruxish, Catwork, Yada, Serebe, Cinnamoncloves sau  i.n.i.tree.

image

Am fost şi la prima ediţie a târgului şi mi-am luat destul de multe, sunt pasionată de obiecte handmade

image


Raluca Dorobanţu
studentă

De unde cumperi obiecte handmade

Chiar dacă târgul s-a închis, nu ai ratat şansa de a achiziţiona accesorii realizate manual. Comunitatea artizanilor din România are pagină de internet! Pe site-ul breslo.ro găseşti, ca şi la târg, de toate. Spre exemplu, cu 15 lei poţi cumpăra o manşetă tricotată, un colier croşetat sau un inel reglabil, iar mărţişoarele te costă 3 lei bucata.

Dacă vrei o geantă albă din piele, scoţi din buzunar 45 de lei, iar un sacou negru din satin costă 40 de lei. O brăţară din nucă de cocos, cu diametrul de 7 cm, costă 35 de lei, iar pentru un cordon alb din şnur alb din poliester dai 20 de lei. Avantajos e faptul că aceste produse pot fi livrate peste tot în România.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite