Tamponare cu bucluc: o maşină a ajuns în apele Dâmboviţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O persoană a fost transportată la spital, după ce autoturismul în care se afla a „aterizat“ în râul Dâmboviţa. Maşina urmează să fie scoasă la suprafaţă pe cheltuiala proprietarului.

Incidentul s-a petrecut în această dimineaţă pe drumul spre localitatea Glina. „O maşină Renault Megane s-a tamponat de o Dacie Sandero, iar în urma coliziunii cea de-a doua maşină a căzut în apele Dâmboviţei“, au declarat reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.

În maşină se afla o singură persoană care s-a salvat singură şi care a reuşit să iasă din apa care avea o adâncime de aproape doi metri. Pompierii au fost alertaţi prin Serviciul de Urgenţă 112, iar o echipă de scafandri averificat dacă în maşină se mai află vreo persoană şi au scos cele câteva bunuri rămase în interior printre care un laptop.

Şoferul maşinii căzute în Dâmboviţa a fost transportat la Spitalul Sf.Ioan pentru investigaţii medicale, dar se află în afara oricărui perciol, confrom echipelor de intervenţie de la faţa locului.

Poliţiştii din Ilfov fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tamponarea, iar după ce va ieşi din spital, proprietarul va trebui să aducă o macara să scoată maşina din râu.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite