Tablouri vândute cu peste un milion de euro. Vezi care a fost cea mai scumpă lucrare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La licitaţia de toamnă a Casei Artmark, de aseară, din Capitală, printre vedetele licitaţiei s-au numărat tablouri de Pallady, Grigorescu, Petraşcu, Tonitza şi Ţuculescu.

Lucrarea adjudecată cu cel mai mare preţ - 65.000 de euro - a fost "Natură moartă cu narghilea şi gutui" de Theodor Pallady. Tot de Pallady, s-au mai vândut în cadrul licitaţiei "Odaliscă" - 26.000 de euro - şi "Case lângă Iaşi" - 4.000 de euro, aceasta din urmă fiind estimată între 750 - 1.500 de euro.

Lucrările lui Nicolae Grigorescu prezente în licitaţie s-au vândut toate, după cum urmează: "Portretul unui evreu galiţian" - 52.500 de euro, "Bordei în pădurea de pe Plaiu" - 38.000 de euro, "Târg la Rucăr" - 28.000 de euro, "Grota pescarilor la Granville" - 23.000 de euro - şi "Natură statică cu mere roşii" - 23.000 de euro.

Printre picturile semnate de Gheorghe Petraşcu adjudecate în licitaţie, s-au numărat "Vedere în portul Chioggia" - 48.000 de euro - şi "Natură statică cu pere verzi", 44.000 de euro, aceasta fiind estimată la 20.000 - 40.000 de euro.

Operele lui Nicolae Tonitza s-au bucurat de asemenea de succes, fiind adjudecate: "Scherzzo" - 44.000 de euro, "Dimineaţă la Balcic" - 22.000 de euro - şi "Micuţa tătăroaică" - 10.500 de euro, această din urmă fiind estimată la 4.000 - 8.000 de euro, potrivit Mediafax.

Vedete ale licitaţiei au fost şi lucrările lui Ion Ţuculescu, "Ochii demiurgului" fiind adjudecată cu 48.000 de euro, ca şi "Peisaj la Costineşti", iar "Toteme pe drumul de dimineaţă", cu 10.000 de euro.

Şi lucrările lui Alexandru Ciucurencu au avut succes, "Nartură statică cu carte şi pensule" vânzându-se cu 32.000 de euro, în condiţiile în care era estimată la 10.000 - 16.000 de euro, iar "Natură statică cu anemone şi cărţi", cu 13.000 de euro, fiind estimată la 6.000 - 9.000 de euro.

Printre lucrările adjudecate la Licitaţia de Toamnă de joi seara s-au mai numărat "După bal", de Theodor Aman - 30.000 de euro, "Baleristă", de Iosif Iser - 22.000 de euro, "După baie", de Camil Ressu - 21.000 de euro, "Trei ţărani", de Rudolf Schweitzer - Cumpăna - 20.000 de euro, "Baigneuze", de Alexandru Moscu - 20.000 de euro, "Compoziţie cu ţărănci la răscruce", de Ion Theodorescu Sion - 20.000 de euro, "Potecă prin pădurea Mogoşoaia", de Lucian Grigorescu - 12.000 de euro, "Peisaj veneţian", de Corneliu Baba - 10.500 de euro, "Flori de câmp" şi "Liliac", de Octav Băncilă, fiecare cu câte 9.000 de euro.

Pe de altă parte, printre lucrările care şi-au depăşit semnificativ estimarea, s-au numărat unele semnate de Bălaşa Ionescu - "Bărci la Tuzla" - 5.500 de euro (estimare 600 - 900 de euro), Aurel Jiquidi - "Căciula albastră" - 4.500 de euro (estimare 1.200 - 2.200 de euro), Nicu Enea - "Frezii şi muşcate" - 4.000 de euro (estimare 1.000 - 2.000 de euro), Gheorghe Catargi - "Întors acasă" - 7.000 de euro (estimare 2.000 - 4.000 de euro), Constantin Piliuţă - "Peisaj ardelenesc" - 7.000 de euro (estimare 2.500 - 4.500 de euro) - şi Horia Bernea - "Turlă la Văratic" - 11.000 de euro (estimare 3.000 - 6.000 de euro) şi "Praporele florilor" - 5.500 de euro (estimare 600 - 1.000 de euro).

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite