Suspectul principal într-un triplu asasinat în Chişinău, arestat la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii bucureșteni au cerut arestarea suspectului principal în trei asasinate, comise în Chişinău, în 2000 prin incinerarea cadavrelor şi îngroparea resturilor într-o groapă comună.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) cerut, ieri, Tribunalului Bucureşti, arestarea lui Robert Gîrleanu (cu cetăţenie moldoveană şi română), pentru omor calificat şi deosebit de grav.

Instanţa a admis cererea procurorilor şi a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele acestuia, potrivit Mediafax.

Potrivit Parchetului ICCJ, în 16 decembrie 2000, victima P.A. a părăsit domiciliul situat în municipiul Chişinău, Republica Moldova, în jurul orei 9.30, ulterior întâlnindu-se cu G.M. şi B.I., apoi s-au deplasat în zona Pieţei Centrale din Chişinău. De aici, cei trei, la invitaţia lui Robert Gîrleanu, s-au deplasat în raionul Ialoveni. Aici, atât P.A., cât şi B. I. şi G.M. au fost imobilizaţi, lipsiţi de libertate şi introduşi într-o locuinţă de către Robert Gîrleanu, Vitalie Vîrtos, Serghei Ivan Banaru şi C. D. N.

La instigarea lui Ion Anton Druţă, la aceeaşi dată, Gîrleanu i-ar fi omorât prin împuşcare pe P.A., G.M. şi B. I., după care cadavrele au fost transportate într-o zonă forestieră din apropiere unde au fost incinerate şi ulterior îngropate într-o groapă comună (aspecte atestate de expertizele ştiinţifice dispuse în cauză: medico-legală, fizico-chimice şi traseologice).

Cele trei victime se ocupau cu vânzarea-cumpărarea de autoturisme furate.

Anchetatorii mai spun că Robert Gîrleranu este cercetat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) și într-un dosar în care sunt puşi sub acuzare un lucrător vamal la Direcţia Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale și alte două persoane. Ei sunt cercetați pentru aderare şi sprijinire a unui grup de criminalitate organizată, complicitate la contrabandă şi complicitate la folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, potrivit sursei citate.

În 11 noiembrie 2010, procurorii DIICOT au ridicat şapte persoane implicate în contrabandă cu ţigări provenite din Republica Moldova şi Ucraina. Atunci, într-o hală a unei societăţi comerciale din Municipiul Urziceni, judeţul Ialomiţa a fost descoperită şi ridicată cantitatea de 1.339 de baxuri de ţigarete (13.397.500 de ţigarete) de diferite mărci, provenind din Republica Moldova şi Ucraina.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite