Mâncare stricată în Cora, Kaufland, Real, Auchan şi Mega Image. OPC a publicat lista cu cele mai grave situaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La două zile după Paşte, pe 17 aprilie, Constantin Cerbulescu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a dispus controlarea mai multor lanţuri de hyper şi supermarketuri bucureştene. În urma sesizărilor tot mai dese ale clienţilor care raportau rafturi pline cu mâncare stricată sau expirată inspectorii au găsit sute de kilograme de mâncare în neregulă.

Au fost vizate în special produsele alimentare comercializate imediat după sărbătorile pascale, în unităţile Cora-Sun Plaza, Real-Vitan, Auchan-Militari, Metro-Militari, Kaufland-Colentina, Mega Image-Militari, Iancului, Camil Ressu. Inspectorii au găsit mai multe nereguli la cele opt puncte comerciale verificate.

Astfel, s-a stabilit că unele supermarketuri erau dispuse să facă orice pentru a scăpa de marfa stricată, prin utilizarea unor practici comerciale incorecte
În magazinului Cora Sun Plaza, comercianţii afişau la rafturi carne de pui şi curcan la preţul unei oferte care nu mai era în vigoare. Cei de la Kaufland Barbu Vacarescu nu informau corect consumatorii referitor la produsul “Ceafă de porc injectată” iar  comercializarea unor carcase de “pui  antistres”  nu era justificată în nici un fel, deoarece puiul făcea parte din cu totul altă categorie.

Cei de la  Real Vitan comercializau lapte de consum marca Lacto Solomonescu având imprimată pe ambalaj imaginea unui pahar în care se adaugau Vitaminele D şi calciu, deşi produsul  nu era aditivat cu aceste adaosuri.

De asemenea au fost găsite alimente depreciate calitativ precum pulpe de pui cu miros nespecific, Salam Prestigio cu colonii de mucegai dezvoltate la suprafaţă sau salată boeuf cu o culoare modificată.

Inspectorii au mai găsit nereguli şi la  expunerea spre  vânzare a unor alimente care nu aveau trecute pe etichetă informaţii complete referitoare la ingrediente sau mod de preparare.

Autorităţile au aplicat un număr total de 10 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 67.000 lei, cu măsurile complementare de oprire temporară de la comercializare a produselor alimentare cu abateri de informare a consumatorilor.

Peste  57 de kilograme de peşte şi 87 de kilograme  de produse alimentare  au fost oprite definitiv de la comercializare.


 


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite