Studenţii, de vorbă cu miliardarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tinerii de la Academia de Studii Economice din Bucureşti s-au întâlnit, ieri, în cadrul evenimentului Academia Forbes, cu Corina Martin, locul 127 în „Top Forbes 500 miliardari“.

Omul de afaceri le-a explicat celor peste 100 de studenţi cât de importantă este practica în orice meserie şi i-a îndrumat să muncească sau să facă voluntariat chiar din timpul studenţiei. „Tinerii de azi se gândesc să adune cât mai multe diplome. Vă spun din lumea reală: una-două ajung. În rest, apucaţi- vă de practică“.

Corina Martin conduce Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), are mai multe afaceri în domeniul turismului şi o avere estimată la 40 de milioane de euro. Mamă a trei copii, preşedintele ANAT le-a povestit viitorilor economişti că nu i-a fost deloc uşor, iar cariera cere sacrificii: „Trebuie să fiţi pregătiţi că uneori, în organizaţii, deranjează să fii cel mai bun“.

La evenimentul organizat cu sprijinul ASER (Asociaţia Studenţilor Economişti din România) au mai participat Vali Cojocaru, coach, şi Ionuţ Bonoiu, redactor- şef „Forbes“. Academia Forbes este un eveniment care îşi propune să aducă în faţa studenţilor din centrele universitare din România oameni de afaceri din topul „Forbes 500 Miliardari” care au reuşit să construiască afaceri de succes.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite