Stimulentul pentru mame trebuie cerut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile care doresc să se întoarcă la serviciu după ce au născut un copil trebuie să solicite acordarea stimulentului de care beneficiază conform legii la primăria din sectorul în care

Femeile care doresc să se întoarcă la serviciu după ce au născut un copil trebuie să solicite acordarea stimulentului de care beneficiază conform legii la primăria din sectorul în care domiciliază.
În luna aprilie 2006, la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, prin Serviciul Alocaţii şi Indemnizaţii au fost înregistrate 71 de cereri. În cazul în care beneficiarii indemnizaţiei pentru creşterea copilului optează pentru reîntoarcerea pe piaţa muncii, vor primi un stimulent în cuantum de 300 RON, până la împlinirea vârstei copilului de 2, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap. În această perioadă, plata indemnizaţiei de 800 RON se suspendă. Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul D.G.A.S.P.C, Serviciul Alocaţii şi Indemnizaţii, din str. Drumul Taberei nr. 18, sector 6, telefon 745. 72.37.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite