Spune cum trebuie amenajat Stadionul Naţional Lia Manoiu şi câştigi o excursie la Londra!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul concursului de arhitectură Urban ID, aplicanții vor trebui să găsească cele mai bune soluții pentru amenajarea spațiului din jurul Stadionului Național.

“Zona ţintă a concursului se compune din 3 elemente cheie: străzile care mărginesc zona stadionului şi cea a parcului adiacent, spaţiile exterioare dintre clădirile cu funcţiuni sportive  şi parcul ce include şi lacul aflat în vecinătate. Participanţii trebuie să găsească un concept puternic care ar putea în final să genereze o identitate distinctă pentru zona studiată. Analizele pot începe având la bază orice informaţii legate de sit: istorice, sociale, culturale etc”, au transmis reprezentanții primăriei sectorului 2.

Înscrierea se poate face trimițând un e-mail la BritishEmbassy.Bucharest@fco.gov.uk care să includă numele, adresa de e-mail şi un număr de telefon la care participanții să poată fi contactaţi ulterior. Termenul limită de predare a proiectelor este 15 martie, ora 16.00, direct la sediul Ambasadei britanice din strada Jules Michelet, nr. 24, sector 1, cod 010463, Bucureşti. Data de expediere pentru proiectele trimise prin poştă trebuie să fie cel târziu 12 martie, iar câştigătorii vor fi anunţaţi pe 17 martie.

Marele premiu constă într-o vizită la Londra, în perioada 20-23 martie. Costurile vor fi suportate integral de Ambasada britanică. În program vor fi incluse o vizită la Parcul Olimpic şi întâlniri cu reprezentanţi ai unor companii de top în domeniul regenerării urbane. Premiul doi constă într-un Program de Certificare și Training “Romania Green Building Prefessional oferit de Consiliul Român pentru Clădiri Verzi. Premiul trei constă într-o placă video performantă. De asemenea, câştigătorii vor primi cărţi despre Marea Britanie.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite