Spitaliada lui Oprescu, amânată de Nicolăescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transferul spitalelor din Capitală din subordinea Ministerului Sănătăţii în cea a Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) şi, respectiv, a sectoarelor, este amânată pentru o perioadă

Transferul spitalelor din Capitală din subordinea Ministerului Sănătăţii în cea a Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB) şi, respectiv, a sectoarelor, este amânată pentru o perioadă nedeterminată.

În urmă cu câteva săptămâni, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, anunţa că, până la sfârşitul lunii august, Grupul de lucru al PMB va elabora strategia privind descentralizarea spitalelor.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, s-a arătat nemulţumit de evoluţia discuţiilor. "La cele două întâlniri pe care le-au avut grupurile de lucru, Primăria a spus că vrea spitalele şi atât. Nu au venit cu nimic viabil. Dacă vrem să facem un program-pilot trebuie să lucrăm pe ceva", a precizat Eugen Nicolăescu.

În replică, specialiştii municipalităţii susţin că proiectul propus nu doar că este viabil, ci poate fi aplicat într-un timp foarte scurt. "Noi am propus un program-pilot pentru Bucureşti, care poate fi implementat chiar şi într-o lună de zile", a precizat Lucian Duţă, membru al Grupului de lucru.

La începutul săptămânii, reprezentanţii Primăriei au transmis lui Nicolăescu proiectul de descentralizare. "Pe 4 septembrie a venit şi răspunsul ministrului prin care precizează că mai întâi trebuie reorganizat Ministerul Sănătăţii şi trebuie creată o direcţie care să se ocupe de proiect", a precizat Marius Savu, membru al Grupului de lucru.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite