Stiri din Bucuresti

Spitalele bucureştene, capcane în caz de cutremur

18 aprilie 2009, 21:21 |  Autor: Elena Irimia  | 

Spitalele bucureştene, capcane în caz de cutremur

Spitalele bucureştene, capcane în caz de cutremur

 

Peste o treime dintre unităţile sanitare s-ar putea prăbuşi la un cutremur de 7 grade pe scara Richter, conform unui studiu al Băncii Mondiale 

Spitale mari, cum ar fi „Marie Curie“, Pantelimon, Caritas sau Malaxa, s-ar dărâma din temelii la primul cutremur de şapte grade pe scara Richter, conform statisticilor Băncii Mondiale.

Din cele 42 de spitale din Capitală, 16 au fost consolidate şi alte 15 au nevoie urgentă de reparaţii. Celelalte 11 spitale din Bucureşti încă nu se află în evidenţa Ministerului Sănătăţii, în ceea ce priveşte starea clădirilor.

Lipsa lor din această statistică nu înseamnă însă că imobilele sunt în stare bună, ci doar că echipele de experţi nu au trecut pe acolo. „În prezent, se desfăşoară lucrări de consolidare sau au fost consolidate 16 dintre spitale. Caritasul nu poate fi consolidat pentru că a fost retrocedat. În acest caz proprietarul este responsabil“, spune Mihai Ursa, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Spitalele cele mai importante sunt şi cele mai vulnerabile
Dintre cele 15 spitale despre care reprezentanţii Ministerului Sănătăţii susţin că au nevoie urgent de reparaţii, şase au primit avizul experţilor pentru începerea lucrărilor, dar nu şi fonduri.

Alte nouă unităţi sanitare sunt într-o situaţie şi mai dificilă, deoarece nu există bani nici măcar pentru efectuarea expertizei. Spitalele cu grad de risc ridicat sunt, totodată, cele mai importante instituţii medicale. Multe dintre acestea sunt spitale universitare, unde vin pacienţi din toată ţara să se trateze. Este vorba despre instituţii vechi, unde s-au pus bazele medicinii româneşti.

Potrivit reprezentanţilor ministerului, aproape toate spitalele din Bucureşti necesită reparaţii. Multe dintre imobilele care se află acum în curs de consolidare, cum ar fi Spitalul Bagdasar, se pot dărâma în orice moment pentru că lucrările sunt departe de a fi gata.

Clădirile din perioada interbelică vor ceda primele
Specialiştii susţin că primele clădiri care vor ceda sunt cele construite în perioada interbelică. „Cele mai vulnerabile imobile sunt cele ridicate înainte de anii ‘40“, a declarat arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu.

Situaţia din ţară este asemănătoare cu cea din Bucureşti. Astfel, doar 20% dintre spitalele româneşti ar rezista în caz de cutremur, conform statisticilor Băncii Mondiale. „În cazul unui cutremur de magnitudinea celui care s-a produs în Italia, 80% dintre spitalele de urgenţă din România s-ar dărâma“, a precizat Ion Bazac, ministrul Sănătăţii, în urmă cu două săptămâni.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii recunosc faptul că nu sunt pregătiţi dacă ar fi puşi în faţa unui dezastru natural. „Suntem nepregătiţi în cazul unor situaţii-limită. Numărul vieţilor pierdute în situaţii de criză a crescut, în ultimii ani“ , a mai spus ministrul Sănătăţii, Ion Bazac. Ministerul are pregătite doar patru unităţi mobile de intervenţie în caz de dezastre, respectiv maşini care au în dotare tot ceea ce este necesar unui spital mobil.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole