Şomaj tehnic la Rafinăria „Steaua Română”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petroliştii din Câmpina vor primi 75% din salariu în următoarele trei luni

Cei peste 400 de angajaţi ai societăţii vor merge la serviciu, cel mai probabil, doar două săptămâni în fiecare lună.
Începând cu 1 aprilie, toţi angajaţii Rafinăriei „Steaua Română” din Câmpina vor intra, timp de trei luni, în şomaj tehnic. În această perioadă, angajaţii vor primi 75% din valoarea salariului de bază, însă jumătate dintre ei vor veni în continuare la serviciu, prin rotaţie. „Nu putem închide rafinăria şi gata. Trebuie să existe un minimum de personal tehnic care să asigure securitatea în cadrul societăţii şi care să supravegheze instalaţiile. Probabil că, prin rotaţie, vor veni la muncă circa 50% din numărul total al angajaţilor”, a declarat directorul rafinăriei, Nicolae Bucur. Liderul Sindicatului “Rafinorul”, Gheorghe Sandu, spune că s-a preferat soluţia şomajului tehnic în locul concedierii colective în speranţa că în cele trei luni se va ajunge la o rezolvare. „Acum stabilim perioada în care salariaţii trebuie să se prezinte la lucru, cel mai probabil va fi vorba despre două săptămâni lunar”, a explicat liderul sindical, Gheorghe Sandu.

Salariaţii sunt disperaţi

Majoritatea angajaţilor de la rafinăria din Câmpina sunt singurii care aduc bani în casă, soţiile acestora fiind în şomaj sau neavând niciun venit. Cei mai mulţi trebuie să asigure hrana zilnică şi pentru copiii lor. Este şi cazul lui Traian Angheru. El lucrează ca fochist la rafinărie din 1990. Soţia lui este imobilizată la pat, fiind operată de patru ori. Ea are o pensie de boală de 400 de lei/lună. Fata lor este în ultimul an de liceu şi vrea să dea la Facultatea de Alimentaţie Publică şi Turism din Braşov. Traian Angheru are de plătit lunar rate la bancă în valoare de 500 de lei, bani pe care i-a împrumutat pentru a plăti operaţiile şi spitalizarea soţiei.

Alt angajat al rafinăriei, Dorin Calotă, spune şi el că nu ştie cum se va descurca cu banii în perioada următoare. Soţia lui va intra şi ea în şomaj la 1 aprilie. Au doi băieţi, unul dintre ei întorcându-se acum câteva zile din Spania deoarece nu mai avea unde să muncească. Celălalt băiat, care are 6 ani, este la o grădiniţă cu program prelungit pentru care părinţii plătesc în jur de 1,5 milioane de lei în fiecare lună.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite