Bucureşti: Şoferi obligaţi să încalce legea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii care trec pe Strada Grigore Ionescu din zona Lacul Tei sunt nevoiţi să treacă peste linia dublă continuă din cauza maşinilor parcate „în spic” pe carosabil.

Posesorii de autoturisme din zonă spun că sunt nevoiţi să-şi lase în acest mod maşinile pentru că nu există suficiente locuri de parcare în zonă şi altă posibilitate de a parca diminuează drastic locurile disponibile. „Unde să parcăm în altă parte? În sufragerie?”, întreabă ironic Gabriel Şurghe, un şofer care parchează zilnic în zonă.

Participanţii la trafic care sunt obligaţi să nu respecte linia dublă continuă de pe strada din cartierul Tei spun că n-au nicio vină pentru încălcarea regulilor de circulaţie. Mădălin Ivan locuieşte pe Aleea Teiul Doamnei şi trece în fiecare zi pe Strada Grigore Ionescu, în drum spre casă.

„Nu cred că poliţia mă poate sancţiona, pentru că nu există altă modalitate de a trece pe aici. Nu sunt riscuri de accident, nu este o stradă cu un trafic aşa intens”, este de părere Mădălin, contrazis de cele câteva autoturisme care rulau chiar în acel moment.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite