Simulare a examenului de admitere la Facultatea de Medicină Generală a UMF “Carol Davila”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti organizează, în data de 26 mai, o simulare a examenului de admitere la Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”.

Înscrierile pentru simularea examenului de admitere de la Facultatea de Medicină Generală se mai pot face până pe 11 mai, pe site-ul simulare.ssmb.ro. Cei care doresc să participle la simulare trebuie să achite o taxă de 50 de lei, care acoperă necesităţile tehnice, potrivit organizatorilor.

Pe 12 va fi afişată lista cu participanţii validaţi, iar pe 14 mai vor putea fi semnalate eventualele erori. Lista finală a participanţilor va fi anunţată în perioada 21-24 mai, iar pe 26 mai va fi afişată repartiţia pe săli.

Conform organizatorilor, subiectele pentru simulare vor fi noi, create special pentru aceasta de medici, cadre didactice ale universităţii. La simulare poate participa orice elev.

Organizatorii mai afirmă că toleranţa faţă de orice tip de frauda intelectuală în timpul examinării va fi zero. La simulare vor participa aproximativ 250 de supraveghetori.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite