Silvia Trăistaru restaurează monumente cu bisturiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 32 de ani, se poate lăuda cu o realizare de excepţie: refacerea picturilor murale din Bisericile bucureştene Doamnei, Batiştei sau Greacă. Alături de o echipă de restauratori, Silvia a repictat şi tavanul Bibliotecii de la Banca Naţională.

Pasiunea pentru pictură a descoperit-o de mică. „Ai mei îmi dădeau libertatea de a desena pe pereţii casei şi mâzgăleam portrete sau chestii abstracte“, povesteşte artista cum şi-a dezvoltat pasiunea.

A urmat Liceul de Arte „Nicolae Tonitza“, pe care îl descrie ca „foarte liber“ în comparaţie cu alte şcoli. „Mi-a plăcut foarte mult perioada liceului pentru că profesorii ne tratau ca pe artişti, ştiau că suntem mai trăsniţi şi ne acordau mult credit“, mărturiseşte tânăra.

Cursurile micilor creatori se desfăşurau uneori în parcuri sau în muzee şi întotdeauna se distrau din plin.

În timpul facultăţii, Silvia a urmat secţia de „Conservare şi Restaurare a Operei de Artă“, ajutând la refacerea picturii murale din Biserica Doamnei, dar şi la extrase din Mănăstirea Văcăreşti. „Am lucrat şi la Sighişoara, la Biserica din Deal şi la Casa cu Cerb“, declară ea. Munca la acest tip de restaurare este dură. „Este periculos să stai cocoţată la câţiva metri înălţime atâtea ore şi să te mişti pe schele, uneori improvizate. Am trăit momente de groază la Biserica Sfântul Nicolae de la Obor, când am lucrat pe o schelă şubredă“, îşi aminteşte specialista.

Doctor de tablouri

În tehnica restaurărilor se folosesc instrumente chirurgicale. „Noi lucrăm cu aproape toate ustensilele medicilor, pense, bisturie. Uneori ne fabricăm propriile unelte, depinde de ce avem nevoie“. Artista spune că a întâlnit mulţi colecţionari care s-au aventurat în a face pe „restauratorii“.
 
„Una dintre cele mai mari grozăvii pe care am auzit-o a fost curăţarea tablourilor cu cartofi. Este foarte răspândit acest mit“. Silvia restaurează şi mobilier. Cel mai greu i-a fost la o măsuţă pictată în stil renascentist. „Din cauză că proprietarul a vrut să «restaureze» obiectul, a şters toată pictura şi-mi cerea apoi să o refac. Am reuşit să stopez atacul substanţelor pe care le folosise“, povesteşte tehniciana.

Capcanele operelor de artă

Una dintre cele mai plăcute sarcini a fost repictarea tavanului Bibliotecii din Banca Naţională. „Aici am lucrat după planul lui Ion Drăghici şi a ieşit ceva minunat, un desen floral cu tonuri de bej, verde şi maro“, descrie Silvia proiectul.

Desenul de pe tavanul Bibliotecii de la Banca Naţională a fost repictat de Silvia

Cel mai scump tablou pe care l-a restaurat a fost unul semnat de Mattias Teutsch, dar şi-a pus în practică cunoştinţele şi la mai multe opere ale lui Rudolf Schweitzer-Cumpăna. „La aceste pânze a fost nevoie de analize chimice şi biologice, integrare cromatică, chituire, curăţare şi vernisare“, explică restauratoarea. Refacerea icoanelor lipoveneşti a devenit o obsesie pentru artistă.

„Operele au şi multe capcane. De exemplu, la o icoană, care părea neafectată, am descoperit că lemnul pe care era fixată fusese invadat de carii. Am asigurat lucrarea aplicându-i o foiţă specială pe stratul pictural, după care am umplut orificiile cu chit de rumeguş“, sunt câţiva dintre paşii pe care-i urmează restauratorii în munca lor.

Întrebări şi răspunsuri

La ce lucrezi acum?

image

Vreau să mă extind spre video şi fotografie, dar o parte importantă a practicii mele rămâne desenul şi pictura. Acum lucrez la un proiect, împreună cu fotograful Lucian Muntean şi Sorin Cojocaru, proiect care sper să se concretizeze într-o expoziţie.

Premiile sunt importante pentru un tânăr artist?

Da, premiile contează foarte mult. În 2010, una dintre lucrările mele a câştigat premiul internaţional „ArteLaguna“. Urmarea? Am avut expoziţii la Praga şi Viena.

Unde pot vedea bucureştenii lucrările tale?

Toate proiectele mele sunt consemnate pe blogul silviatraistaru.wordpress.com, precum şi tot ceea ce am realizat.

Ce-i place

Îşi doreşte să locuiască şase luni pe an în alt oraş al Europei. „Citesc foarte mult pentru că vreau să fiu la curent cu tot ce se întâmplă în lumea restaurărilor“, spune artista. Alocă timp şi bani călătoriilor şi spune că Londra este sufletul ei. A locuit un an în Portugalia.

Ce nu-i place

Nu a fost fericită când portughezii au întrebat-o „La Bucureşti, voi aveţi electricitate?“ „Nu-mi plac preconceptele. Mintea trebuie să fie liberă“, afirmă Silvia.

Profil

Născută. 12 februarie 1979, Bucureşti
Studii. Universitatea de Arte Bucureşti, Secţia Conservare şi Restaurare Opere de Artă
Familie. Are o căţeluşă, Cleo.


București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite