Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ortodocşii şi greco-catolicii îi preamăresc, astăzi, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, căpeteniile cetelor îngereşti. Odată cu ei, credincioşii sărbătoresc tot soborul îngerilor.

Ortodocşii şi greco-catolicii îi preamăresc, astăzi, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, căpeteniile cetelor îngereşti. Odată cu ei, credincioşii sărbătoresc tot soborul îngerilor. Spre deosebire de sfinţi, Arhanghelii slăviţi la această dată nu sunt persoane canonizate odată cu trecerea la cele veşnice. Ei sunt recunoscuţi de creştinătate ca îngeri, ca fiind cei mai de seamă mijlocitori care stau lângă tronul ceresc şi-i duc lui Dumnezeu rugăciunile credincioşilor.

Se crede că la originea sărbătorii, care datează din secolul V, a stat sfinţirea unei biserici, închinată Sf. Arhanghel Mihail de împăratul roman Arcadicus din Constantinopol, care a domnit între anii (395-408).
Ulterior, în calendare a fost pomenit şi Sf. Arhanghel Gavriil şi sărbătoarea s-a extins la tot soborul îngerilor.
Potrivit etimologiei ebraice, arhanghel înseamnă înger din vechime. În scriptele religioase Mihail - se traduce "Cine este ca Dumnezeu" şi este cel dintâi dintre îngerii păzitori care s-au luptat cu îngerii răzvrătiţi alături de Satana împotriva lui Dumnezeu. Tot Sf. Arhanghel Mihail este acela care conduce sufletele morţilor spre poarta paradisului şi reprezintă principalul protector al oştirii creştine. În iconografia ortodoxă, el este reprezentat în costum de soldat, purtând în mână o sabie, cu vârful îndreptat spre pământ, pentru că el a primit misiunea să păzească poarta Raiului după ce Adam şi Eva au fost alungaţi.
Gavriil, al cărui nume se traduce "Apărătorul meu este Dumnezeu", este considerat mesagerul veştilor bune. Potrivit tradiţiei, el a vestit sfinţilor părinţi Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria, Născătoare de Dumnezeu. O veste asemănătoare a primit-o de la Sf. Gavriil şi preotul Zaharia, care a aflat printr-un mesaj divin că va avea un fiu - pe Ioan Botezătorul. Vestea cea Bună - Naşterea Mântuitorului Hristos - a fost adusă Fecioarei Maria tot de Arhanghelul Gavriil. El a fost îngerul înveşmântat în alb, care a răsturnat piatra de la uşa mormântului lui Hristos, de aceea este cunoscut ca martor al Învierii Domnului care a dus marea veste mironosiţelor.
În icoane, Sf. Gavriil poartă un semn divin - un crin. Chipurile celor doi arhangheli sunt zugrăvite pe uşile altarelor bisericeşti. Sf. Mihail este pictat pe uşa de Nord, iar Sf. Gavriil pe cea de Sud.
Oamenii săraci, cu mulţi copii, îl consideră naş pe Sf. Arhanghel Mihail şi se roagă lui pentru sprijin, la vreme de necaz. La Sf. Arhanghel Gavriil se roagă credincioşii ca el să le aducă doar veşti bune.

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite